Mihai Maniutiu: un regizor (I)

In 2003, la Sibiu avea loc premiera cu un spectacol care stirnea entuziasmul aproape tuturor criticilor. Din motive complexe, nu l-am ajuns la premiera, dar am citit cu interes mare parte din cronicile (multe) dedicate lui. Cind, intr-un final, la Festivalul International de Teatru de la Sibiu, am apucat sa-l vad, m-am trezit cuprinsa de sentimente si ginduri amestecate, cu un singur numitor comun: ceea ce se petrecuse sub ochii mei pe scena era cu totul altceva decit ceea ce citisem sau ceea ce-mi imaginasem citind comentariile. Spectacolul se numea Experimentul Iov, iar regizorul lui e „modelul“ absolut de deturnare a actului critic dinspre reflectie si analiza spre militantism distructiv. Cistigatorul celor mai multe premii si nominalizari din istoria UNITER-ului si, pe cale de consecinta, membru al „mafiei“ teatrului romanesc. Tinta criticilor virulente si a micilor rautati ale unora dintre comentatorii scenei romanesti, l’enfant terrible si regizorul de suflet al celorlati. Mihai Maniutiu, creator al „generatiei de aur“ care-i numara pe Alexandru Dabija (absolvent al UNATC in acelasi an – 1978 – cu Maniutiu), Gábor Tompa si Dragos Galgotiu (promotia 1980), Victor Ioan Frunza (promotia 1981) si inca citiva, este in ultimii ani o figura „problematica“ a teatrului romanesc, din […]