Mihnea Berindei. Viaţa unui om bun
- 24-06-2016
- Nr. 828
-
Gabriel ANDREESCU
- In memoriam
- 0 Comentarii
Pe 19 iunie, a plecat de lîngă noi Mihnea Berindei. Una dintre personalităţile „elitei de aur“ a exilului militant democratic românesc, Berindei şi-a dedicat întreaga viaţă denunţării comunismului, cu ştiinţă şi eficacitate, cu uitare de sine şi cu o generozitate extrem de discretă. El s-a retras în spatele „faptelor“, al unei muncii neobosite, cu un impact inestimabil în viaţa multor oameni, înainte şi după 1989. Mihnea Berindei a fost un istoric de seamă, dar nu s-a preocupat să-şi pună în lumină propria istorie. Va fi nevoie de o minuţioasă investigaţie pentru a o recupera. Exilul Mihnea Berindei s-a născut în anul 1948, într-un mediu cu statut social înalt. După instalarea regimului comunist, toţi bunicii au ajuns în închisoare. Mama, Ioana Berindei, a stat trei ani în penitenciarul Văcăreşti. Tatăl, academicianul Dan Berindei, dat afară de la Institutul de Istorie, s-a ocupat singur de cei doi copii. După reintegrarea tatălui şi întoarcerea acasă a mamei, a trăit într-o atmosferă de excelenţă profesională şi intelectuală. S-a înscris la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, unde s-a specializat în istoria Imperiului Otoman. În 1968, de Crăciun, colegii săi din Grozăveşti, care plecaseră spre centru cîntînd colinde, au fost întîmpinaţi de trupele […]