- Observator Cultural - https://dev.observatorcultural.ro -

Mirosul de iarbă proaspăt cosită, părul tău alb, rărit

Dacă eşti curios să afli mai multe de spre volumul lui Dan Sociu, două vor fi lucrurile pe care le afli de pe net, ambele cu o foarte mică legătură cu poezia dintre coperte: primul, că autorul a refuzat un premiu pentru această carte, al doilea, că s-ar simţi, cu o pregnanţă indiscutabilă, influenţa celor trei poeţi pe care i-a tradus în ultimii şase-şapte ani: Seamus Heaney, Charles Bukowski şi e.e. cummings.   Las intervenţiile total extraliterare, pentru că nu mă pricep să le decodific. În privinţa celei de-a doua afirmaţii, a spune că un poet de 35 de ani, aflat la 11 ani de la debut, e influenţat de Heaney, Bukowski şi e.e. cummings e, îmi cer scuze, o gogomănie. E definiţia originalităţii, dată, însă, de domnul Jourdain. În primul rînd, Sociu este un poet aflat la deplină maturitate, un scriitor care ştie să acumuleze poezia citită, dar fără a cădea în capcana pastişei. În al doilea rînd, cei trei sînt atît de diferiţi, încît influenţa lor coroborată ar rezulta într-o poezie hidoasă, indescifrabilă. Lucru care nu se întîmplă în Vino cu mine ştiu exact unde mergem.   Dacă, însă, vrem să discutăm prezenţa unor modele, fără a cădea […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici. [1]