„Modelul“ şi „metropola“

Literatura moldovenească în prima parte a secolului al XX-lea, zonă prea puţin explorată de istoricii literari români, face subiectul exhaustivei cercetări, preponderent sociologice, aparţinîndu-i lui Petru Negură. Impactul schimbărilor politice produse în Republica Moldova asupra culturii, în funcţie de fluctuaţiile frontierelor (Marea Unire de la 1918, Pactul Ribbentrop-Molotov, repercusiunile celui de-Al Doilea Război Mondial), mai exact, relaţiile de subordonare a presei, a literaturii faţă de putere, ele fiind cele mai expuse mutilării, prin transformarea lor în anexe ideologice ‒ iată temele ei centrale. Jurnaliştii şi scriitorii moldoveni au fost nevoiţi să se conformeze mereu reformelor la care a fost supusă „limba moldovenească“ – reforme gramaticale, alfabetice, de vocabular ‒, în funcţie de administraţie; să ţină mereu seama de „modelul“ impus de „metropolă“. După revoluţia rusă din 1905 ‒ actuala Republică Moldova aparţinea imperiului ţarist, drept pentru care presa de la Chişinău era rusofonă. În urma Marii Uniri, se trece la „românizare“: este oficializată limba română, Securitatea românească monitorizează presa. Favorizarea presei româneşti merge pînă la desfiinţarea publicaţiilor în rusă, la începutul anului 1938. Apare conflictul între generaţii, respectiv, între intelectualii rusofoni formaţi în universităţi din fostul imperiu şi românofonii şcoliţi în România. Puterea locală este deţinută de unionişti. Universitatea Populară […]