MUZICĂ. Muzică în plin „Ev Mediu“
- 21-08-2008
- Nr. 437
-
Anca FLOREA
- Arte
- 0 Comentarii
După Festivalul Medieval, la Sighişoara a debutat cea de-a XV-a ediţie a Festivalului de Muzică Academică, manifestare româno-elveţiană organizată şi condusă de violonistul Alexandru Gavrilovici, concert-maestru şi profesor la Berna. Festivalul a avut la origine ideea regăsirii unor colegi stabiliţi în „ţara cantoanelor“ cu cei „de acasă“, atît în concerte camerale de mare atractivitate, cît şi pentru a susţine cursuri de măiestrie pentru tineri români şi străini. Timp de zece zile, maeştri şi discipoli au refăcut, în ambianţa specială a cetăţii, o mare familie care studiază, cîntă şi se simte extrem de bine (parte dintre cursaţii din anii trecuţi perfecţionîndu-se acum la Basel, cu aceiaşi profesori de la Sighişoara). Inedit este şi faptul că în prim-plan s-a aflat creaţia lui Janacek, muzician ceh intens promovat de o… fundaţie din Elveţia, preşedintele Jakob Knaus reuşind, de-a lungul anilor, să creeze o relaţie impresionantă cu personalităţi din lume implicate într-un demers similar (un exemplu pentru ceea ce ar trebui să facem şi noi măcar în ce-l priveşte pe Enescu…). Am reascultat numeroşi interpreţi de clasă, cîntînd cu o vădită plăcere, comunicînd astfel cu publicul – extrem de numeros şi entuziast – într-o manieră caldă, dar foarte profesionistă, abordînd lucrări de anvergură […]