Noutati din Germania
- 16-01-2001
- Nr. 47
-
William TOTOK
- ARTICOLE
- 0 Comentarii
– György Konrád – laureat al Premiului Carol cel Mare. Scriitorul, sociologul si filozoful maghiar György Konrád a fost desemnat laureat al Premiului Carol cel Mare. Premiul international se decerneaza anual in orasul german Aachen, unde se afla mormintul imparatului medieval. Juriul care l-a desemnat pe György Konrád si-a motivat decizia prin faptul ca acest scriitor a contribuit la reconcilierea popoarelor europene, devenind o adevarata „instanta morala“. Printre cei 42 de laureati ai Premiului Carol cel Mare se afla regele Juan Carlos al Spaniei, premierul britanic Tony Blair, presedintele ceh Vaclav Havel, presedintele american Bill Clinton si fostul prim-ministru al Ungariei, Gyula Horn. György Konrád s-a nascut in anul 1933, la Debreczin. In perioada prigoanei antievreiesti a scapat de deportare reusind sa se ascunda la Budapesta. In anul 1969 isi publica primul roman, intitulat Vizitatorul. Dupa aparitia acestuia in Occident, György Konrád devine unul dintre cei mai cunoscuti scriitori contestatari din Europa rasariteana. Konrád a publicat dupa aceea numeroase lucrari politice care au fost interzise in Ungaria comunista. Cel mai important studiu din perioada disidentei a fost scris impreuna cu Iván Szelényi si se numeste Calea intelectualilor spre puterea de clasa. Aparut in anul 1978, acesta a stirnit un imens […]