„Nu mai sîntem atît de convinşi de valoarea proprie a literaturii“
Interviu cu Jean-Marie Schaeffer
- 16-07-2014
- Nr. 731
-
Adina DINIŢOIU
- Actualitate
- 1 Comentarii
Jean-Marie Schaeffer (n. 1952), specialist în estetica filozofică şi în teoria artelor, este cercetător la Centre National de la Recherche Scientifique (CNRS) şi director de studii la L’École des Hautes Études en Sciences Sociales (EHESS). Vineri, 11 iulie, şi sîmbătă, 12 iulie, a fost prezent la Bucureşti, ca invitat al Colocviului Naţional al Asociaţiei de Literatură Generală şi Comparată din România (ALGCR), prilej cu care am putut sta de vorbă, pornind de la comunicarea pe care a avut-o în cadrul Colocviului (intitulată Pour une approche esthétique de la literature). În intervenţia dvs. de la colocviu, aţi vorbit despre abordarea estetică (l”approche esthétique) ca fiind un anumit tip de experienţă şi nu o disciplină aparte. Aţi publicat, de altfel, o carte intitulată Adieu à l”esthétique (PUF, 2000). Întrebarea mea este: în afara unei discipline (care ar ţine de ştiinţele umane) care să se ocupe de particularităţile operelor literare şi artistice, abordarea de tip estetic ar putea fi ea accesibilă, deschisă tuturor? Pentru mine sînt două întrebări aici: cea dintîi priveşte experienţa estetică, iar cea de-a doua se referă la modul în care poate fi studiată această experienţă, deci ce tipuri de abordare (approches) sînt posibile în cazul ei. […]
Literatura, artă a cuvântului se redefinește. Globalizarea, oficializarea relativismului, victoria categorică a lui delectare față de docere, fatalitatea idiocrației redimensionează un teritoriu care începe cu epopeile și se încheie cu diaristica. În privința discursului teoretic, istoric și critic, calea de la viziunea contemplativă la eficiența organizațională este comparabilă aceleia pe care o parcurge Ulise, dar nu către un nostalgic ,,acasă”, ci înspre locația în care se desfășoară ,,procesul” kafkian.