O carte despre „cum se leagă oamenii între ei“

„Vrei să spun ceva despre Rubik? Păi e ca şi cum mi-ai cere să vorbesc despre ultimii ani din viaţa mea sau despre Facultate, pentru că, în mintea mea, Rubikul se ramifică, adică nu e separat, nu pot să-l privesc ca pe un text separat, ca pe literatură şi-atît, că nu e doar atît. Se leagă de foarte multe lucruri. Se leagă, nu ştiu… de sălile de cursuri, de copiat sau de examene, de copiuţe sau de profi plicticoşi cînd tu ne-nvăţasei că, dacă ne plictisim la un curs, să scriem poezii în timpul cursului. Ieşeau nişte poezii ciudate, cu improvizaţii, cu fragmente din curs. Se leagă de multă bere băută prin locuri dubioase, de cafele. Nu ştiu. Probabil, Rubikul e legat cel mai mult de oameni şi tu spuneai că se leagă de prieteni. Şi-mi amintesc cînd mergeam cu Sonia, cu Elena sau cu Ovidiu la mine-n garsonieră […] Îmi amintesc de o grămadă de lucruri: de CD-urile lui Gruia, de şalurile tale, pe care le uitai peste tot, de textele plimbate de la unul la altul […] Nu ştiu, eu mă gîndesc la proiectul ăsta ca la prăjiturile copilăriei, nu mă gîndesc la el ca la un roman […]