O tînără generaţie de politicieni
- 15-03-2013
- Nr. 665
-
Cristian CERCEL
- Politic
- 5 Comentarii
De la căderea lui Ceauşescu încoace, una dintre ideile care au circulat drept monedă curentă în opinia publică autohtonă a fost cea a „schimbării mentalităţilor“, pusă în relaţie cu mult dorita democratizare, cu un trai mai bun ş.a.m.d. În strînsă legătură cu această „schimbare a mentalităţilor“ se afla şi ideea primenirii clasei politice şi a ajungerii în funcţii de decizie a „tinerei generaţii“. Teza implicită şi explicită din spatele acestei idei: cînd „tinerii“ vor fi luat locul celor „bătrîni“, lucrurile vor începe să se schimbe în bine în România. Realitatea ne arată însă că speranţa a fost mai degrabă una deşartă. La mai bine de două decenii de la schimbarea de regim, o nouă generaţie de politicieni, formată în bună parte după 1989, s-a instalat în funcţii de putere. Aceste tinere elite politice pot fi considerate, fără teama de a greşi, produsul postcomunismului românesc. Desigur, tabloul generaţional este mult mai complex decît pot schiţa în jumătate de pagină de revistă, dar ideea de bază este că tabloul nu e atît de roz pe cît se spera cîndva. Un tînăr politician, pe numele său Mihnea Boerescu, consilier judeţean în Giurgiu şi totodată proprietar de terenuri şi „mic dezvoltator imobiliar“, a publicat […]
Văd titlul (O tînără generaţie de politicieni) şi n-apuc a-mi pune fireasca întrebare fiindcă observ că autorul nu respectă Regulile Sextil Puşcariu. O bilă albă din partea mea. Dar cărei generaţii să-i aparţină? Google spune doar „cercetător” şi indică un titlu de lucrare istorică despre saxonii din Transilvania. Fără menţionarea institului unde funcţionează, „cercetător” apare ca free lancer. Dacă aşa e, altă bilă albă.
Acum, fireasca întrebare: Cărei generaţii îi aparţine însuşi autorul? N-am decît a presupune că aceleia care face obiectul articolului, în pragul maturităţii sau care-o mai fi medalia pentru vîrsta de 40 de ani.
Poate ştiţi – eu zic că bine-ar fi – cît de important este cum te raportezi la o generaţie: dacă-i aparţii, în ce măsură – unde contează mai mult delimitarea decît afinitatea; dacă nu-i – de unde privind, „din deal ori din vale”, ca înainte mergător ori ca aspirant?
N-am încotro – în absenţa precizărilor lămuritoare – pornesc de la ipoteza că autorul e din generaţia la care se referă, dar nu-i politician ci observator al fenomenului politic. Pe care-l vede ca o conjuraţie a prădătorilor, de care – evident – se delimitează.
Asta-mi aminteşte de o povestire timpurie a lui Marin Preda – Viaţa ca o pradă, a dat şi titlul unui volum tîrziu. Imaginea centrală era a unor căţelandri care-şi încercau tăişul dinţilor de lapte, pe pielea groasă a unei vite bătrîne. Acolo, metaforic. Aici, însă, direct – prădătorii sînt unii de succes, deja. The big picture ne arată că tînăra generaţie de politicieni e una a prădătorilor. Faţă de bătrînii prădători, tinerii prezintă mutaţia „cinism” – se prezintă ca prădători, nu ca salvatori. E dat exemplul acelui Boierescu, cu al său anunţ de angajare.
În acest punct, mă-ncearcă îndoiala. Am citit anunţul acela şi mi-a plăcut enorm, ca o bucată literară. L-am suspectat de intenţii polemice, atît era de articulat pe ideea (auto?)propunerii unui model de om de afaceri de maximă şi imperativă eficienţă. Cu atîtea eplicaţii, aducea a manual, mai curînd, decît a chestionar de angajare. Ceva a la Donald Trump, aşa mi s-a părut. Aceeaşi superbie: Eu aşa am reuşit, asta-i calea!
Din acelaşi tablou mai fac, însă, parte, tineri politicieni care s-au remarcat doar prin cupiditate (Boureanu) şi prostie crasă (ceilalţi). Dacă pe Boierescu îl puteai de-a dreptul acuza de inteligenţă, pe ceilalţi nici să-i suspectezi nu mergea – erau jenibili. A-i aduce-n aceeşi generaţie politică e a făptui descriptivul – minuţios pînă la detaliu demografic – iar nu conceptualul, cum ar fi de aşteptat, odată anunţată pretenţia de a carateriza o generaţie politică. Care-i trăsătura comună – c-ar fi prădători? Pe lîngă Boierescu, Boureanu e ceea ce şacalul pe lîngă leopard. Care-i, atunci, linia de forţă a tînărului politician contemporan – mizera condiţie biologică a necroforului, ori imperiala nemilă a regalei creaturi?
De unde se vede că bine-ar fi să pornească un cercetător de la limpezi idei despre obiectul curiozităţii sale ştiinţifice, nefiind defel obligatoriu ca ideile să se limpezească în chiar exerciţiul descrierii fenomenului. Fiindcă aici, nu se – tabloul de grup suferă din slăbiciunea logică a ideii unificatoare.
Vă mulțumesc pentru comentariu. Nu voiam însă să sugerez că cei mai în vârstă ar fi fundamental diferiți…
De la Nicolae Filimon la vale s-a invartosat amarnic abilitatea feudala a institutiei arendasului. Dobandind posesia temporara peste sate populate, la gramada, de diverse animale, dobandind dregatorii constitutionale in legislativ, executiv ori justitie, mai vechii si mai noii antreprenori s-au dovedit a fi profesionistii indispensabili, necesari patriotului de vocatie nationala.
Mandatul mic-mititel-maruntel in folosul obstii are in contrapartida nu numai inimaginabile rate de profit ci si samburii transformarilor de statut: de la posesori detentori, la uzuari si uzufructuari pana la proprietari cu drepturi depline.
Candva se spunea ca \”ochiul stapanului ingrasa vita\”. Asa o fi si acum, dar nimeni nu mai ingrasa vita asa de dragul frumusetii. Momentul de glorie este cel al sacrificiului, indiferent pe altarul carei credinte.
Stimate D-le Cercel v’ati asteptat la prea mult odata cu caderea regimului ceausist. Exista o lege politica a lui Lavoisier asemanatoare cu cea din chimie. Totul se transforma dar nimic nu se pierde. Actual regim roman s’a cladit pe umerii ceausismului. O noua generatie de fripturisti care au adaptat lexiconul quasi-democrat dar in realitate e o spoiala. Nu stiu daca in principiu te puteai astepta la altceva. Lasciate ogni speranza etc.
caracterizarea dumneavoastra pentru tinerii politicieni
este exacta, dar gresiti cand ii comparati cu cei mai in
varsta ! Fiindca, cei tineri au fost crescuti astfel de cei
mai in varsta, care erau la fel (poate un pic mai prudenti
in declaratii …). In aproape toata lumea noastra politica
nu exista modele; e o jale …