Omerta cea tenebros curgătoare
- 27-01-2012
- Nr. 609
-
Doru MAREȘ
- Arte
- 0 Comentarii
Există regizori care citesc la nivelul excepţionalului literatura, dramatică ori nu. Există o alchimie bizară care face ca un autor de spectacole, un director de scenă să fie dublul perfect al unui (poate mai multor) autor(i) de literatură în cel mai beletristic înţeles al cuvîntului. Nelăsînd la locul lui decît spiritul, fiindcă litera, dacă nu s-a transformat în fiinţă pe scîndură, în eon/monadă scenică de să-ţi vină s-o alinţi cu diminutivul Mona, ca mai demult un optzecist ieşean, atunci chiar nu mai rămîne prin zgura imperiului decît cine ştie ce pigmeu de funcţionar al dramaturgului (prin extensie, al scriitorului), chestie care îl enervează teribil, cum ştim, pe Radu Afrim. Pe bună dreptate. Şi uite aşa, nu ştiu critic ori eseist mai potrivit pentru Mihail Sebastian sau M. Blecher decît acelaşi Radu Afrim, alt spirit geamăn cu al lui Caragiale, pe lîngă cel al lui Anton Tauf şi ar mai fi nume de notat. De pildă, dubletul Ion Creangă – Alexandru Dabija. Acum, nu mi-e clar dacă faptul că şi Ozana („cea frumos curgătoare“, nu-i aşa?), şi Bistriţa (cea destul de stătătoare pe la Bicaz, locul de obîrşie al lui Dabija) ajung, pînă la urmă, în Siret, ori că realitatea […]