Palatul Cotroceni deschis psihanaliştilor, gînditori ai urii şi ai violenţei

Eram la Paris, pentru studiile doctorale în psihanaliză şi psihopatologie, în 2004. În acea toamnă, Societatea de Psihanaliză din Paris organiza o conferinţă amplă despre Ură, despre ura „personală“ – intrapsihică, maladivă, patologică, autodistructivă –, dar şi despre ura împotriva celuilalt – fie el un altul semnificativ, părinte, familie, grup de apartenenţă, social, istorie, ţară. Mi-am spus atunci că, dacă într-o bună zi, la noi, în Bucureşti, în cadrul Societăţii Române de Psihanaliză, ar fi posibilă o asemenea dezbatere ştiinţifică şi culturală pe tema urii, îndeosebi a urii în social, probabil că ar fi unul dintre momentele cu adevărat terapeutice, sanogene şi de reală ieşire a spiritului românesc din umbra istoriei traumatice, care încă – inter- şi transgeneraţional – ne împietreşte. După nici trei ani, ceea ce îmi părea a fi atunci doar wishful thinking sau un simplu vis, un ideal dificil de atins, a început să capete realitate, concreteţe, prin proiectul unui Colocviu Internaţional de Psihanaliză la Bucureşti. Sentimentul de bucurie şi de împlinire – ca om al acestei ţări şi ca psihanalist într-o societate în care psihanaliza a fost cînd repudiată, cînd interzisă şi eradicată – este greu de pus în cuvinte, chiar dacă, în calitate de psihanalist […]