Poetul şi generaţia (I)

La 60 de ani, împliniţi în 2013, Liviu Antonesei a ales să le ofere cititorilor, ca şi criticilor şi confraţilor, o antologie de parcurs poetic acoperind peste trei decenii. Gestul este semnificativ de două ori: o dată, pentru un poet cu suficiente vîrste şi etape discursive pentru a le etala; şi, apoi, pentru o generaţie aflată în faza deplinei consacrări canonice.   Problema ridicată de cazul lui Antonesei vine tocmai din defazarea nefericită între momentul creativ şi cel editorial; între scrierea versurilor de tinereţe şi publicarea lor, din cauza cenzurii, un deceniu mai tîrziu. Autorul nu a debutat la timp, odată cu generaţia sa, ci într-un moment ulterior, sincron cu al „nouăzeciştilor“, la sfîrşitul Epocii de Aur. Iar în primii ani după 1990, în noul context socio-cultural, interesul public pentru poezia autohtonă şi pentru literatura română contemporană, în general, a atins cota de avarie. Dacă lunediştii au avut o traiectorie mai firească, dar nelipsită nici ea de obstacole, amînări şi intervenţii ale cenzurii, Liviu Antonesei a scris poezie cînd nu o putea publica, întîlnindu-se însă, în ideaţie, în poetică şi în retorica necesară noului discurs poetic cu cei mai reprezentativi poeţi „optzecişti“.   Practic, este unul dintre ei. Nu are […]