Poezia experientei, poezia normalitatii (II). Interviu cu Luis Garcia MONTERO

De obicei se manifesta un fel de fascinatie pentru ruptura. Sa luam ca exemplu paradigmatic ruptura cultivata de miscarile de avangarda – dar, desigur, se practica ruptura de mai mult timp. Din perspectiva ta, ea incepe o data cu romantismul. Dar, pe de o parte faci in Confesiuni poetice o critica acerba a rupturii, pe de alta parte vei fi de acord ca ii este greu, daca nu imposibil poetului, care in fond apartine spatiului burghez, sa se desparta de comoditatile sale, chiar daca pretinde ca se instaleaza in normalitate. Nu e tot o masca? Nu apare o dubla morala a poetului? Uite, eu cred ca ruptura a fost una dintre categoriile fundamentale in dezvoltarea esteticii secolului al XX-lea. Ea a produs o traditie importanta si destule mijloace de tehnica literara la care n-avem de ce sa renuntam. Dar, in fond, nu trebuie sa fim si noi credinciosi ai rupturii. Avangarda a generat o parte importanta din frumusetea poetica si din figurile poetice ale acestui secol, dar avem deja o distanta suficienta pentru a o observa nu cu ochi de credincios, astfel incit sa nu ne mai simtim obligati sa urmam aceasta traditie a rupturii. In fond, prestigiul rupturii este […]