Politica între tentaţia efemerului și sensul istoriei

Lipsită de suflul civic, decuplată de social, obsedată de eveniment, politica eșuează într-un efemer cotidian. Zi de zi, politica încearcă să ocupe prima scenă. Dar asta nu o transformă în centrul lumii. Simplă epidermă a istoriei, supusă schimbărilor de mode și moravuri, incapabilă să-și găsească sensul, politica experimentează eternitatea însoţindu-se cu cei pe care îi crede actori ai istoriei. Fie că era vorba de marii preoţi sau de alţi slujitori ai templului (de la Buda la Zamolxe, de la Rasputin la părintele Vasile), fie că era vorba de filosofi (de la Platon și Aristotel la Descartes sau Rousseau pînă la Bernard- Henri Lévy) sau artiști (al căror geniu părea un semn al divinităţii), politicienii au căutat să găsească sensul activităţii lor în altă parte decît în lucrul politic. Între efemeritatea clipei și căutarea Sensului istoriei politica s-a rătăcit de sine însăși. Căci dacă afundarea în efemer o pierde, căutarea sensului istoriei o distrage le la menirea sa: cons – trucţia compromisului social și civic și găsirea numitorului comun comunitar. Așa a ajuns politica să-și caute succesul în economie. Un drum care a început demult, odată cu criticarea compromisului democratic atenian de către Bătrânul Oligarh (cunoscut și sub numele de Pseudo-Xenofon) […]