Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Poporul român, pe divan
Vasile Dem. ZAMFIRESCU - Nevroză balcanică
- 01-06-2012
- Nr. 626
-
Horia PĂTRAŞCU
- PSIHOLOGIE
- 1 Comentarii
Discuția despre noi înșine este simultan excesivă și precară, obsesivă și fără substanță. Nu există zi în care vreun derivat al cuvîntului român să nu ne bîntuie rostirea și, mai ales… răstirea. Sîntem atît de supărați și de nemulțumiți de naționalitatea noastră încît, ca reacție de apărare, am reușit să o detașăm de noi, să nu ne mai recunoaștem în ea, să o proiectăm asupra alterității negative: numim cu ea tot ce e rău, prost făcut, murdar sau infracțional. Te aștepți ca devalorizarea naționalității să producă în scurt timp o generație mutantă, lipsită de gena identității locale, o generație de europeni, de cosmopoliți sau de umanoizi în stare pură, eliberați de prejudecata apartenenței la vreun neam anume. Un nou Adam stă să se nască, iar raiul acestor frumoase tărîmuri îl așteaptă: de păcatul de a fi populat cu români va fi în curînd absolvit. Traumatismul nașterii poporului român Cartea profesorului Vasile Dem. Zamfirescu, Nevroză balcanică, apărută de curînd la Editura Trei, este pentru cultura română și pentru societatea românească, în ansamblul ei, o carte-eveniment. Suferința noastră difuză – și cu atît mai chinuitoare – își cerea, de douăzeci de ani încoace, un nume, o explicație și un tratament. Astfel, tematizată […]
Personal, dualismul viziunii freudiste mă nevrozează. O fi operantă pentru psihicul mentalului aferent – suntem ceea ce şi cum gândim -, însă, neputând contesta diversificarea, („stratificarea”) socială după mentalităţi, generalizarea e nevrotizantă. Dacă, infimă, colectivitatea mentalului sălbatic, a cărei propozişie de fiinţare este „Ucide, pentru a nu fi ucis.” , (cu forma afirmativă „A exista pentru a exista.”), răbufneşte în experienţele extreme ale individului şi societăţii, e, pentru că hibernează, ca şi cea – dualistă – a propoziţiei „Exist în măsura în care sunt fie simetric, fie antisimetric unui prototip.”, ca şi cea raţionalistă ” Exist ca efect al unei cauze.”, precum şi cea relativistă „Probabil exist.” – fiecare din ele fiind activate de gradul de complexitate al colectivităţii care normează comandametele existenţei. Câte mentalităţi, atâtea subconştienturi – ar ţine-o freudismul pe arătură, dacă băga seama că mentalul sălbatic nu-i disociativ, că raţionalistul e trisociativ, că realativistul e cvadrisociativ…şi că nu-i exclusă defel o psihologie în care cele patru sau etîcî mentalităţi să-şi fie una alteia, sau celorlalte, subconştient. Adică basmul cu subconştientul freudian e un fâs.
Devenim nevrotici, când, pilotaţi de o mentalitate, trebuie să trăim în alta.