Revista „Tribuna“ sau toate astea trebuie să înceteze

Dacă mi-ar fi spus cineva că voi fi (mai bine de) un deceniu jurnalist al Tribunei clujene, n-aș fi crezut. Nu fac aici decît să parafrazez cuvintele redactorului-șef al revistei, dl I. Maxim Danciu, pensionat la finalul anului 2012 și sărbătorit, printr-o discretă masă rotundă, la sediul filialei locale a USR.   Cuvintele ne-au venit mănușă mai ales nouă, re­dactorilor rămași în funcție (Oana Pughi­nea­nu, Claudiu Groza, Ioan-Pavel Azap, subsemnatul), fotoreporterului Ștefan Socaciu și secretarului tehnic de redacție Ovidiu Petca. Am vibrat la auzul lor, începînd să conștientizăm actuala stare de lucruri – ca Neo în Matrix 1 (ok, rîdeți cît vreți, dar nu m-am putut abține) – inaugurată odată cu mandatul noului redactor-șef/manager/di­rector tribunist, dl Mircea Arman.   În deceniul 2002-2012, Tribuna făcea să triumfe, la Cluj, spiritul dialogului, arătînd o deschidere nemaiîntîlnită pînă atunci față de toate vocile și condeiele semnificative ale Transil­va­niei, indiferent de opțiuni politice, estetice, ideologice, de tabere sau grupări artistice/li­terare. Reflecta, atît cît era posibil, chiar realitățile comunității culturale maghiare din Cluj, prin interviuri, dosare tematice, rubrici, traduceri de proză sau poezie. Eram o revistă politicoasă, civilizată, tolerantă, europenistă (pentru că moștenitoare a blazonului slavician). Eram3bunica. Sau Trib. Părea că lucrurile nu pot evolua […]