Ruşii lui Serghei Rahmaninov

Nu ştim cum s-o mai întoarcem şi cu ruşii ăştia! Ba citim fel de fel de orori despre tot felul de ticăloşii pe care le-au făcut ei de-a lungul ultimei sute de ani, ba ne lăsăm impresionaţi şi visători cînd ascultăm  vreo lucrare muzicală compusă de unul dintre geniile lor. Acest amestec inform de demonism şi sublim, de profundă oroare sau teribile trăiri-sfîşieri lăuntrice şi sentimentalism fără oprelişti dau contur şi formă la ceea ce, cumva nedefinit, spunem că este „sufletul slav“. Unde excesele şi delicateţea îşi dau mîna şi ne fură minţile, unde neţărmuritele vise se întîlnesc cu dramele întunecate ale sufletelor noastre. „A trăi ruseşte“ e altceva decît trăim noi aiurea în lume sau aici, prin Bucureştii dominaţi de ironie, băşcălie, derizoriu, jemanfişism, efemer, îndoială de sine şi lume, dar şi de vipia ce vine, de concertele sfîrşitului de stagiune ce se consumă printre meciurile de la Campionatul European şi începutul verii. După porţii întregi de Ceaikovski – la Sala Radio violoncelistul Rudin, devenit şi dirijor, ne-a livrat, în afara Variaţiunilor pe o temă rococo, şi alte două piese simfonice, aşa că am avut parte de o dublă Ceaikovski, ca un pahar de whisky-on-the-rocks plin ochi – un […]