Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Saga Cantemireştilor
Ştefan Lemny - Cantemireştii. Aventura europeană a unei familii princiare din secolul al XVIII-lea
- 01-07-2011
- Nr. 581
-
Bogdan CREȚU
- Istorie literară
- 7 Comentarii
Cantemir nu e un răsfăţat al istoriei noastre literare. Dimpotrivă, aş spune. Pe de o parte, opera sa complexă, polivalentă obligă la un exerciţiu de interdisciplinaritate la care nu mulţi sînt dispuşi; pe de altă parte, este obligatorie o acoperire a întregului, Cantemir fiind una dintre acele „naturi“ despre care scria Goethe referindu-se la Dante. Or, acesta reprezintă un pariu destul de dificil chiar şi pentru temerari. Istoria ieroglifică mai curînd inhibă decît provoacă, dată fiind compoziţia sa labirintică, topica artificială, dar mai ales aliajul de istorie şi ficţiune care o alcătuieşte. Aşa stînd lucrurile, cum majoritatea operelor principelui au fost gîndite ca manifeste politice, este necesar un dublu demers: fie cel istoric se cere întemeiat pe o hermeneutică atentă a unui text aşa-zicînd literar; fie lectura critică este obligată să recurgă la un fundal istoric, cultural, să contextualizeze, să realcătuiască un climat politic, cultural, căruia opera lui Cantemir i-a dat adesea o replică pe măsură. Altfel spus, un autor precum Dimitrie Cantemir trebuie tratat „epistemologic corect“, ceea ce vrea să spună: interpretarea trebuie să fie şi un exerciţiu arheologic, de reconstituire a principalelor mentalităţi, contexte istorice, credinţe, concepţii la care un autor atît de polimorf s-a raportat mai mult […]
Critica lui Bogdan Cretu mi se pare corecta, judicioasa…nu înteleg de ce atîtea comentarii…
O buna critica a unei stralucite carti urmata de invective de genul „saltimbanci ai vorbelor goale” nu face decât sa mânjeasca imaginea celui care o foloseste si, care cu siguranta, îi dezvaluie neputintele. E mai degraba trist!
Autorul recenziei este si el istoric „de meserie”, istoric literar si bun cunoscator al operei lui Cantemir. S-a dovedit a fi un spirit patrunzator, stapîn pe mijloacele de expresie ; nu pot sa-mi imaginez ce musca l-a întepat pe domnul Fanariot ?!
Recenzia cartii despre Cantemir este de tinuta, scrisa într-un limbaj ales, pe care însa „fanariotul” se pare ca nu l-a înteles!
nu, domnule, n-ai inteles nimic, Fanariotul vorbeste de „istorici de meserie”, adica de istorici ai imperiului otoman…ca el! Curat „fanariot”
!
observatia mi se pare malitioasa, chiar jignitoare, scrisà probabil de un invidios, poate chiar specialist de istorie otomana care n-o fi gasit in cartea respectiva bucatita lui de stiinta. Cartea lui Lemny e un eseu si o sinteza, de mare cuprindere cum bine a aratat recenzia semnata de Bogdan Cretu, o analiza extrem de profunda si inteligenta pe masura unei carti care m-a fascinat. Daca sunt lucruri „de discutat” de ce nu luati condeiul ? Despre cartea lui Lemny au scris si literati si istorici, români si straini, de mare anvergura. Poate Fanariotul nu stie de academicianul Zub, de profesorii Murgescu, Platon si de alti istorici care au scris de aceasta carte numai de bine. in orice caz, recenzia de fatà este la fel de bunà ca a lor.
din pacate o foarte slaba recenzie pentru o carte buna. sunt insa cateva lucruri de discutat cum ar fi absenta din cartea lui Lemny a surselor istorice otomane.
oare observatorul cultural nu a reusit sa gaseasca un istoric de meserie care sa scrie ceva mai bun? oare numai saltimbanci ai vorbelor goale se gasesc sa scrie despre astfel de carti?
cu stima