SCRISORI CĂTRE OSIP MANDELŞTAM. De la Iasnaia Poliana la Ostapovo (I)

Tipăreşte pagina

Recomandă articolul

Dragul meu Osea, Hai să ne întoarcem privirea spre fotografia aceea îngălbenită, unde colosul mumificat (cum îl numește Dominique Fernandez) stă alături de viitorul părinte al literaturii revoluționare. Nu întîmplător îți solicit acest set-back în discuția noastră, ci mînat de o revelație miniaturală: în timp ce scriitorul preferat al lui Stalin este prototipul omului al cărui motor principal duduie doar dacă-l hrănești cu lemnul putrezit al vanității, scriitorul care s-a întors din Italia tocmai pentru că-i lipsea adulația mulțimii și ducea dorul osanalelor comandate de Tătuca, celălalt, după zeci de ani de bogăție, împliniri materiale, glorie literară, decide să se retragă, să renunțe la tot. Întrebarea e dacă nu cumva la originea ambelor trasee nu se află un impuls unic… Tolstoi. Citesc în paralel cursul lui Nabokov și monografia lui Fernandez și găsesc la amîndoi renegarea plină de savoare a lui Dosto – francezul o spune pe șleau: nu mai pot citi Dostoievski, cu excepția romanului lui Raskolnikov. De ce? E prea tumultuos, prea repezit, prea concentrat, prea idealist, în detrimentul artei. Aici, evident, se întîlnește cu Nabokov, care-l expediază cu un dos de palmă bine aplicat. Dar Tolstoi? Tolstoi supraviețuiește tocmai pentru că nu respinge mediocritatea, se bălăcește […]

Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati

Comentarii utilizatori

Mihnea Moroianu mai 6, 2012 la 12:36 pm

Toti cei care au trecut, ocazional sau în mod repetat, pragul locuintzei lui Tolstoi de la Iasnaia Poliana – fie ca era vorba de Merejkovski si Zinaida Gippius, de Cehov, Gorki, Rilke si Lou Andreas Salome, sau de alte sute de personaje complet necunoscute pentru noi – au trăit sub o forma sau alta întâlnirea cu o personalitate de ordin mitic, a cărei statură morală, forţă interioară şi simplitate puneau complet în umbră acele “fleacuri” (după cum le numea el însuşi) numite “Război şi Pace” sau “Anna Karenina”…

Pentru literatul român, complet orb faţă de măreţia umană şi eroismul luptei pentru adevăr (în particular faţă de tot ceea ce a însemnat drama ultimelor 3 decenii din viaţa lui Tolstoi), nu există decât aceste “fleacuri” – desigur nici ele inţelese cu adevărat, ci doar reduse la „bălăcirea in mediocritate” şi la inevitabilele picanterii centrate pe sex şi pe relaţii extraconjugale.

Şi mai există “tânărul ofiţer Tolstoi” cu cele trei vicii enumerate cu voluptate: “lenea, irascibilitatea şi lipsa de caracter”; există “ţăranca Axinia (care-i cedase contelui în tinereţe)”; şi bineînţeles, Sofia Andreevna, pe care lecturile freudiene şi plăcerea de a scormoni prin mocirle reale sau imaginare o reduce fără niciun scrupul la “cupiditate, micime şi… unealta Diavolului – sexul.”

Toate astea nu pot fi subsumate altfel decât afecţiunii pe care englezii o numesc ”moral insanity”, şi care în română s-ar putea traduce prin “obtuzitate afectivă”, sau mai simplu ”grosolănie incurabilă”…

Aş mai adăuga că ficţiunea scrisorilor către Mandelştam nu sugerează practic nimic altceva decât plăcerea de a se bate pe burtă cu “Dragă Osea”… iar lectura în paralel din Dominique Fernandez şi din “Cursul de literatură” al creatorului Lolitei (cel cu dosul de palmă bine aplicat lui “Dosto”) rimează cu speranţa de a înţelege ecuaţiile lui Einstein pornind de la câteva texte de matematică distractivă.

Noroc cu numele pocit al gării Astapovo (devenită peste nopate „Ostapovo”), şi cu bazaconia paparazzilor din încăperea unde agoniza Tolstoi – două erori materiale care mai atenuează ceva din elanul zborului avântat pe înălţimile neadevărului moral…

Comentariile sunt închise.