Se respinge de Radu Jörgensen

Fragment din romanul în curs de apariţie la Editura Cartea Românească

  • Recomandă articolul
De ce sîntem astăzi primiţi, găzduiţi, menţionaţi, apreciaţi şi (răs)plătiţi sau, după caz, desconsideraţi, persiflaţi, insultaţi şi alungaţi aşa cum sîntem, prin Europa? Cine ne-au fost (primii) ambasadori?! În nici un caz cei trimişi de Cotroceni şi de unul sau altul din guvernele României din primii ani de libertate, adevărat? Ci, mai ales, cei din valul întîi al emigraţiei româneşti din 1990-’92, fie ei ingineri, tîmplari, informaticieni, chelneri, fotoreporteri, hoţi, marinari sau scriitori. Acest grup pitoresc, aceşti aventurieri-ambasadori coborîţi toţi, aproape dintr-odată, pe peroanele unor gări (vest)europene. În cazul eroilor mei, gări (şi porturi) scandinave. Cartea mea conţine, în trei părţi şi un epilog, acest Descălecat. Conţine povestea intimă a conflictului trăit, a şocului psihologic avut de ei la ruperea de ţară, de familia şi de prietenii lor şi încercarea uneori disperată de a se adapta la aerul bine ozonat al Suediei de la sfîrşitul secolului al XX-lea, dar şi la vicleniile unui alt fel de birocraţie. La fel de bine, cartea conţine şi fuga spre refugiul conservatorismului – dictat de bunul-simţ al unui intelectual est-european mai întîi amuzat şi apoi îngrozit de naivităţile neo-liberale care bîntuie (prin) lumea suedeză pe care s-a hotărît s-o cucerească. … E 1990. Vara. […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12884 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }