SFada cu literatura. Ce au dus românii la Eurocon 2012
- 04-05-2012
- Nr. 622
-
Cătălin BADEA-GHERACOSTEA
- Rubrici
- 0 Comentarii
Convenția Europeană de Science Fiction din anul acesta s-a desfășurat între 26 și 29 aprilie, la Zagreb, în Croația. Fiind încununarea manifestărilor publice europene grupate sub sigla SF-ului, convenția europeană – Euroconul, cum se numește de la începuturi –, este un eveniment care adună la un loc scriitori și fani, artiști plastici și turiști culturali, oaspeți veniți pentru prima oară în țara gazdă și localnici, aceștia din urmă împărțindu-se în organizatori, voluntari și spectatori. Manifestările au cuprins conferințe și ședințe de autografe ale invitaților speciali (la Zagreb, aceștia au fost americanul Tim Powers, „părintele Piraților din Caraibe“, Charlie Stross, ultimul copil-teribil al sub-curentului hard science din Marea Britanie, Dmitri Glukhovski, marea surpriză a SF-ului rus, și Cheryl Morgan, probabil cea mai de succes publicistă din lume dedicată în întregime ficțiunii speculative și fantastice), expoziții de grafică și fotografie, mese rotunde. Încununarea manifestărilor este votarea și acordarea Premiilor Societății Europene de Science Fiction, urmată evident de o petrecere în care whiskey-ul irlandez va concura în popularitate cu votca rusească, împăcate de berea autohtonă, pe fondul muzicii mixate de DJ ingenioși. Euroconul pare a fi un carnaval? Este șiun carnaval, însă meritul organizatorilor croați a fost conceperea unui program de conferințe academice […]