SFada cu literatura. „Fier Vechi“ – post-cyberpunk şi retro-cyberpunk cu George Lazăr
- 20-06-2014
- Nr. 727
-
Cătălin BADEA-GHERACOSTEA
- Rubrici
- 0 Comentarii
George Lazăr se află cu al treilea său roman, Fier Vechi (Eagle Publishing House, Botoşani, 2014), venit după America One (Tritonic, Bucureşti, 2007) şiÎngerul păzitor (Millennium Press, Satu Mare, 2009), într-un vârf de formă artistică pe care fiecare cititor al cărţii în cauză o poate confirma. George Lazăr a ajuns să ştie să simplifice povestea pentru a creşte suspansul, este în stare să facă o documentare esenţializată pe care ştie să o redea fără a încărca zisa poveste şi, nu în ultimul rînd, reuşeşte să fie sentimental fără patetisme. Fier Vechi este cartea aşteptată de la debutul lui George Lazăr din 1987, în antologia Cosmos XXI. Un univers al păcii, şi de la prezenţa sa în aproape fiecare antologie de gen de atunci încoace. Romanele precedente nu sînt ratări, iar puse în apropierea a ce s-a scris mai bun ca sf în România, în anii respectivi, fac parte dintr-o foarte robustă linie a doua. Fier Vechi, însă, a meritat deceniile de creştere constantă a artei scriitoriceşti a lui George Lazăr – prozele sale scurte din ultimii ani plasîndu-l alături de Ştefana Czeller în rolul autorului român de la care publicul era îndreptăţit să aştepte saltul înainte. Fier Vechi spune cinci […]