SOFTUL ROMÂN. Sfaturi pentru guvernanţi (şi guvernante), după ce rămîn fără coledzi (II)

În „softul“ meu de-acum o săptămînă, termenul naramză părea unul pe de-a-ntregul sinonim cu portocală. Or, naramza-i doar un soi de portocală, o mică portocală amăruie. Astfel încît „la vieille orange“, cu care-asemuie Baudelaire „le sein martyrisé d’une antique catin“ („preachinuita ţîţă a unei ştoarfe vechi“), s-ar traduce, mai degrabă, prin naramză. Trecerea în opoziţie, aşadar, a „Pieilor portocalii“ s-ar mai putea numi, cred eu, şi nărămzirea portocalei! Privaţi de „vieille orange“-ul lor şi deveniţi nostalgici, poate, ai, cum ar spune Macedonski (poet pe care-l ştiu pe dinafară), „… idilelor patriarcale/ Cu feţi-frumoşi culcaţi pe iarbă izbindu-se cu portocale“; sau ai Raiului copilăresc al lui Arghezi (poet pe care-l ştiu pe dinafară), cu arborele-i plurifructifer şi,-ncolăcit în juru-i, „ispititorul şarpe“, ce-i „… împingea să guste pe copii/ Care dădeau copacului tîrcoale,/ Măcar din portocale;/ Că se cojesc, mai mare dragul,/ Nejerpelite cu briceagul“, – ei suferă, acum, de dorul Oranjeriei din Versailles (în perimetrul căreia şi-ar face vile), iar cînd li se-ntretaie calea, între Pleşcoi şi Răchiţele, îşi murmură din Johann Wolfgang Goethe (poet pe care-l ştiu pe dinafară), unul altuia, adînc înduioşaţi: „Kennst du das Land wo die Zitronen blühn,/ Im dunklen Laub die Gold-Orangen glühn…“ (Nu-mi mai dau […]