Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
TEATRU. Artă. Pentru artă
- 08-10-2010
- Nr. 545
-
Liviu ORNEA
- Arte
- 7 Comentarii
Trei prieteni vechi. Trei tipuri complet diferite. Serge (Şerban Pavlu) – medic, uşor bovaric, snobel, cochetînd cu arta şi cu trendurile moderne. Marc (Vlad Zamfirescu) – inginer, cinic, dur, nonconformist în genul „ce-i în guşă şi-n căpuşă“. Ivan – meserie nedefinită, slab de înger, nerealizat, bun de pus pe rană, împăciuitor, sac de box pentru ieşirile celorlalţi. Ce-i uneşte? Nu se ştie. Nici nu contează. Nu e un text realist. Personajele nu au o istorie bine conturată. Aici contează replica. Şi replicile curg foarte bine, se înlănţuie firesc, spumoase, pline de haz, în buna tradiţie a teatrului francez bulevardier, a aceluia de bună calitate care-i plăcea atît de mult şi lui Proust. Conflictul e schematic, iar situaţiile, de fapt, neverosimile. Serge dă un purcoi de bani pe un tablou alb cu dungi albe, Marc se enervează, refuză să creadă că lui Serge „opera de artă“ chiar îi spune ceva, prietenii se ceartă, prilej de a-ai arunca în faţă tot ce cred (sau, oricum, îndeajuns) unul despre celălalt, Ivan încearcă zadarnic să-i împace, enervarea creşte iraţional, se spun vorbe peste care, în mod normal, nu se va mai putea trece, dar aici se poate trece, vine şi happy-end-ul aşteptat (v-am spus […]
@adi, domne, pînă să văd spectacolul în discuţie, n-am ce face, citesc cronici, care sînt şi ele, cronicile, un alt fel de spectacol. Şi în spectacolul semnat de dl Ornea e ceva ce mă irită, despre acest ceva vorbesc eu, cu speranţa de a înţelege dacă e întemeiată sau nu iritarea mea. Am citit şi alte cronici, mai ales cea semnata de Cristina Rusiecki m-a convins că e musai de văzut Arta lui Cristi Juncu. Dar eu am o problemă, cred că toţi artiştii, care lasă în urmă ceva ce merită văzut/citit/ascultat , NU lasă în urrmă lucrări prea curate, dimpotrivă, totdeauna, dar absolut totdeauna există ceva NECURAT în creaţiile lor . No, dacă Arta lui Cristi Juncu e aşa de bună cum se vorbeşte-n tîrg, sînt convină că e ceva necurat în arta lui, indiferent că vrut sau n-a vrut el, spectacolul i-a ieşit drăcesc de bine. Din ce mi se tot povesteşte, înţeleg că jocul actorilor este DRĂCESC, nu curat, drăcesc de bun. curat drăcesc ar fi singura formulă pe care aş accepta-o în cazul unei creaţii ce merită văzută. Asta e tot ce pot să fac, mai mult nu las şi gata!
nu crezi ca este mai bine sa te duci sa vezi spectacolele si pe urma sa faci aprecieri asupra cronicilor ,cu toata prietenia pe care o afisezi fata de regizor spectacolul este foarte bine ilustrat in cronica ,un spectacol de actori foarte bine jucat cu delicatete spus curat ,merita sa-l vezi si sa citesti si alte cronici
@mihaela, poate nu strică o precizare. Două sînt motivele care m-au zgîndărit să mă aflu în treabă : pt că mă irită sintagma asta, spectacol curat, şi pt că autorul cronicii este Liviu Ornea. Cum am spus, sînt o cititoare de cronici şi deja am început să fac bube din cauza expresiei “spectacol curat”, de care mă lovesc cam peste tot. Am reacţionat acum tocmai pt că e vorba de dl Ornea, pe care îl citesc demult şi cu toată consideraţia şi-mi permit a avea aşteptările mele de cititor, aşa cum domnia sa, în relaţie cu regizorii ale căror producţii le comenteayă, are propriile aşteptări. Sper că nu se înţelege din mesajul meu anterior că aş fi pus vreo etichetă pe spectacolul lui Cristi Juncu, pe care îl cunosc şi îl apreciez, mai ales ca dramaturg (în calitate de regizor, i-am văzut trei spectacole). Revin la durerea pe care mi-o provoacă spectacolul curat şi mai zic : e destul de comic faptul că, în textele despre spectacolele care au făcut istorie în lumea noastră teatrală de ieri şi de azi, cronicarii NU simt nevoia a le aprecia drept spectacole curate; de unde s-ar înţelege că producţiile de referinţă din teatrul nost au fost şi sînt murdare, din moment ce nimeni n-a simţit nevoia a ne vorbi de CURĂŢENIA lor, ce-o fi însemnînd curăţenia asta cînd e vorba de artă. Dacă aş fi regizor şi cineva ar scrie că am reuşit un spectacol curat, aş înţelege că n-am făcut nicio brînză.
PS. Data trecută mi-a sărit în ochi doar titlul mesajului meu, intervenţia mihaelei m-a făcut să-mi recitesc tot comentariul anterior şi văd un i aiurea la “unei lecturii” … sper să primiţi scuzele mele şi pt infracţiunea de a articula dublu 🙂
Stimata Mihaela,
Autorul cronicii in cauza este dl Liviu Ornea.
raspuns pentru ninat.
Ai mare dreptate.dupa o asemenea cronica nici eu nu m-as duce sa vad spectacolul.Dar,spre norocul meu,l-am vazut inainte de a citi cronica.Cronicareasa se vrea mult mai desteapta decat e.Spectacolul e fabulos.Du-te sa-l vezi si dupa aceea astept sa ma contrazici.:)
prezint scuze pt titlu, ii mai lipseste un slash : hiba teatrului/artei CURAT/E
Eu sînt o mare cititoare de cronici. Mă interesează ce şi cum se scrie despre ce am văzut, dar şi despre ce nu am văzut; la urma urmelor, unul din rosturile unei cronici este şi acela de a convinge cititorul că merită să fugă de acasă în lumea construită de regizorul cutărescu. În experienţa mea de cititor, am întîlnit de multe ori sintagma “spectacol curat” şi mărturisesc că nu ştiu ce înseamnă treaba asta, spectacol curat. Rămîn recunoscătoare dacă cineva îmi explică ce înseamnă spectacol curat. În orice caz, dacă stau prost cu teoria spectacolului curat, din PRACTICĂ, adică din mersul la teatru, ştiu sigur ceva : să nu te duci la un spectacol despre care s-a scris că este curat. Pe la începuturile experienţei mele de spectator, credeam că e de bine cînd se spune despre un spectacol că este curat, mă gîndeam la cîteva din accepţiunile termenului şi mă aşteptam să văd o construcţie scenică cu următoarele calităţi : neprăfuită, proaspătă, îngrijită, adevărată. Ei bine, toate spectacolele despre care am citit eu că sînt CURATE aveau o maaaare hibă : erau construcţii lipsite de imaginaţie, care NU treceau graniţele unei lecturii posibile în pat, la mine acasă. Păi, şi atunci, de ce să fugim de acasă, pentru o experienţă pe care, dacă sîntem cititori cu imaginaţie, o putem trăi mai bine în patul nostru?!