TEATRU. Sfirsitul unei epoci romantice

Recunosc, titlul acestui text are o referinta care-ar putea – sau ar trebui – sa le sune familiar cel putin criticilor, la fel de familiar precum recent tradusa carte a rusoaicei Marina Davidova, Sfirsitul unei epoci teatrale. Dar nu neaparat: e o simpla coincidenta, de care am devenit constienta abia de curind; sfirsitul unei epoci romantice poarta in sine, spre deosebire de nota dominanta, mai degraba sumbra, a volumului Marinei Davidova, un simbure mai mult decit optimist. Era romantica lasa acum loc, in teatrul romanesc, unei epoci pragmatice: decalogul post-industrialist si experienta pe propria piele spun ca revolutionarismul a murit in 1968, iar pragmatismul prinde bine. Pina si optimismul in sine e o dovada de pragmatism (romanticii sint, prin compara-tie, entuziasti, idealisti, iluzionisti). Scurta epoca romantica a teatrului romanesc a inceput prin 2002 si si-a vazut sfirsitul cu ochii in 2006. A irupt, aproape in paralel, la Bucuresti (odata cu promotia de regizori si actori ai acelui an, coincizind cu formarea dramAcum-ului) si la Cluj (unde, in 2003, dupa o oarecare perioada de gestatie, lua nastere Teatrul Imposibil)1. S-a incheiat (simplist vorbind, caci, vom vedea, lucrurile sint, ca de obicei, mult mai nuantate si complicate) odata cu plecarea dramAcum din […]