TEATRU. Teatrul Nostru regăsit: blifat
- 01-10-2010
- Nr. 544
-
Iulia POPOVICI
- Arte
- 2 Comentarii
Teatrul Odeon din Bucureşti are o sală nouă. La subsol – motiv pentru care a primit numele de „subOdeon“. În sala de la subsolul Teatrului Comedia (înfiinţat în 1911, numele original al actualei instituţii de lîngă Hotelul Majestic) a funcţionat Teatrul Nostru, fondat la începutul stagiunii 1941-1942 şi condus de Dina Cocea, Fory Etterle, Eugenia Zaharia şi Petre Nove şi desfiinţat prin naţionalizare în 1948. Arhitecţii actualului studio sînt Răzvan şi Ioana Luscov, care au cîştigat concursul din 2006 – iar în ciuda oricăror posibile cîrcoteli, finalizarea lucrărilor în patru ani e aproape o performanţă. Cu un foaier amplu, deschis expoziţiilor de artă vizuală, sala subOdeonului – „cutie neagră“ dreptunghiulară, mare, simplă, adaptabilă unor geografii complexe – e, poate, cel mai bun spaţiu-studio din Bucureşti (mai tentantă chiar decît recent inaugurata „sală mică“ de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj). Respiră un anume aer, ca să zic aşa… subOdeon s-a deschis oficial pe 23 septembrie, cu premiera primului spectacol creat aici, Blifat de Gabriel Pintilei, în regia lui Alexandru Mihail (cîştigător, şi el, al unei competiţii, în cadrul proiectului „Tineri regizori – texte contemporane“ al teatrului producător). Nu cred că Gabriel Pintilei, fiind actor al Odeonului, a avut […]
Obiectiv scris! Mi-a plăcut recenzia. Am o observație însă: cred că îți rămâne în minte în măsura în care te face să îți amintești de propria familie. Eu mi-am amintit de relația pe care o aveam cu fratele meu, când ne ciomăgeam sau ne amestecam hainele. Însă noi mai aveam și momente plăcute.
Prietenul meu a rezonat și mai mult. Mi-a zis că atmosfera din casa lui era asemănătoare iar crizele de isterie ale mamei la fel. 🙁
Pe de altă parte niște prieteni cu care am fost au rămas reci la piesă și nu s-au identificat cu nimic prezentat.
Atitudine justa! Bravo!