[2]Dacă limerick-urile „anonime“, de provenienţă (în Regatul Unit, ca şi în USA) academică şi/sau estudiantină, aduc a nişte epigrame, din care nu lipseşte poanta, „săgeata“, vectorul adică a(l) unui sens: semnificaţia (başca veninul caudal), – ale lui Edward Lear, în schimb, sunt realmente „fără noimă“, nişte, la propriu, Nonsense Songs. De unde şi tristeţea lor, care-i aceea a inconcludenţei; sălciul, leşiosul gust: al unei maxime inanităţi; regimul cvasidietetic faţă de cel condimentat, de „papricaşul“ cestorlalte. – Drept pentru care, E.L. nu e atât un umorist (cum nu-i, cu precădere, cinic sau pitoresc, ca mai toţi ceilalţi), cât, mai curând, un liric searbăd, unul al anodinităţii, un, dacă vreţi, presimbolist à la, să zicem, Maeterlink: vag anecdotic, palid, hieratic, – în, mai cu seamă, ciclu-i coloristic („There was a young lady in white…“ ş.cl.); ca şi un mare solitar, – condiţia omului, la el, fiind monadică prin excelenţă (de unde şi „atomizarea“, în primul rând grafică, a fiecărui ipochimen pe câte-o pagină aparte, a lui, delimitându-l strict, însingurându-l pe de-a-ntregul, – ca o insulă, ca un sicriu).
Notă: Rubrica lui Șerban Foarță poate fi descărcată în format pdf AICI [3].
Era o tânără în verde;
N-avea pe nimeni s-o dezmierde:
Purta un şal universal
Iar el o colora în verde.
Întreabă tânăra-n albastru:
„Eşti tu, eşti tu?“, cu glas cam aspru;
De-i spui „Eu îs“, răspunde „Fâs!“
Această şleampătă-n albastru.
Era, o tânără în roşu,
La cap întocmai cum cocoşu’:
Un vast penet pe un bonet
Din piele,-mpanglicat în roşu.
Pe ceafa unui domn în negru
Stătuse un cosaş alegru:
Bzzz! În urechea foarte veche,-a
Făcut, – a domnului în negru.
Era o vârstnică în gri;
N-avea cu cine gânguri:
Doi papagai şi-a luat, spre a-i
Hrăni cu morcov, doamna-n gri.
Privea o tânără în alb
În noaptea neagră, fix şi dalb;
Dar buhe,-n aer, cu lung vaier
O au cernit pre fata-n alb.