Un Aristotel latin (III)

PLINIUS Naturalis Historia, Enciclopedia cunostintelor din Antichitate, vol. al II-lea Editura Polirom, Colectia „Plural Clasic“, Iasi, 2001, 272 p. Structura concentrica a Enciclopediei lui Plinius descopera cititorului o treptata coborire in abisul cognoscibilului. Progresia catre temeiuri se face in cercuri, unul acoperindu-l pe celalalt spre suprafata si, invers, generindu-l in succesivitate ca mecanisme ale vietii, spre adincime. Dupa cercul lumii (uniuersus, mundus) – ultimul termen latin, cu sensul de „(lucru) armonios, elegant“, Plinius sugereaza (II, 8) ca a fost creat avindu-l ca model pe cel grecesc, kosmos, „podoaba“ –, urma, ne reamintim, cel al pamintului, centru universal. Geocentrismului cosmologic ii succeda un cerc cel putin la fel de complex, al treilea in ordinea investigatiei cognoscibilului (la origine, chiar acesta era sensul termenului grec historia: „cautare“, „cercetare“): cercul animatului, a tot ceea ce fiinteaza in viu, se supune implacabilitatii succesiunii, ea insasi ciclice, nastere-viata-moarte. Antropologiei, zoologiei si botanicii le este consacrata editia romaneasca a Enciclopediei, volumele al II-lea si al III-lea, decupind cu exactitate din sirul cartilor pliniene (derutante la nivelul superficial al sumarului) pe acelea care se subordoneaza viziunii analitice despre componenta vie a lumii. Asa cum judicios observa Ioana Costa (Prefata la volumul al II-lea, p. 5), al doilea […]