Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Un roman la periferia Istoriei
Radu MAREŞ - Cînd ne vom întoarce
- 17-06-2011
- Nr. 579
-
Paul CERNAT
- Literatură
- 2 Comentarii
Prozator realist evoluînd parcă în afara timpului şi modelor (istoriile literare îl consemnează rareori, de regulă între şaptezecişti), Radu Mareş – bucovinean de obîrşie, dar adoptat de Ardealul literar – a fost perceput de regulă ca un marginal recunoscut doar de comentatori şi scriitori ex-centrici. Nu distincţiile i-au lipsit fostului redactor al revistei Tribuna, devenit, pentru o vreme, director al Editurii Dacia (romanele Anna sau pasărea paradisului, 1972, Caii sălbateci, 1981, Ecluza, 2006, Cînd ne vom întoarce, 2011, şi memorialul de călătorie Anul trecut în Calabria, 2002, au fost răsplătite de Uniunea Scriitorilor, fie la nivel central, fie la cel al filialei Cluj), ci asimilarea la nivelul conştiinţei critice şi publice. Cu recent apărutul Cînd ne vom întoarce, publicat la 70 de ani, cînd majoritatea prozatorilor nu mai au resurse pentru a se autodepăşi, el pare a tinde să-şi ia în fine revanşa, propulsat de la „periferie“ în „centru“ printr-un efect de contagiune al elogiilor ce s-au propagat de la ex-centricii sus-invocaţi la cîţiva critici tineri, entuziasmaţi de proaspăta descoperire. S-a vorbit astfel despre „un roman excepţional, un mare roman“ (Liviu Antonesei), „un Roman cu majusculă simbolică şi pentru publicul larg, şi pentru cititorii de meserie“ (Daniel Cristea-Enache), „unul dintre […]
@Mihnea Moroianu: Cu placere!
N-am scris cronica aceasta cu gindul de a indemna oamenii sa nu citeasca romanul. Dimpotriva, sper sa-i faca interesati de el. Unora le va placea cartea, altora nu, e normal sa fie asa. Am scris un articol critic, nu unul de sustinere amicala sau de promovare. M-as bucura daca ati citi romanul lui Radu Mares cu buna-credinta si fara partizanate extraestetice, independent, inclusiv, de eventualele dumneavoastra sentimente/resentimentele fata de literatura Gabriela Adamesteanu sau a Marta Petreu si de atitudinile lor mai vechi sau mai noi fata de „spectrele” din romanul lui Radu Mares. Oricum, nu ele sint in chestiune aici.
Dezamagirea pe care mi-a stirnit-o acest roman mult laudat nu are nici o legatura cu tematica lui (Bucovina interbelica, legionarizarea etc.). Mi-as fi dorit mult sa citesc o naratiune cu adevarat convingatoare literar despre asta, indiferent de atitudinea ei – favorabila, nefavorabila sau neutra – fata de „ispitele” legionarizarii din epoca. N-a fost sa fie, desi premise existau. Cartea lui Radu Mares nu e lipsita de merite, nu e o carte proasta, e o carte (din punctul meu de vedere) supralicitata critic. Ii place sa cred ca nu din motive de conjunctura, din partizanate extraliterare sau din sastiseala fata de cei care „cistiga tot timpul si nu-i lasa si pe altii sa se afirme”.
As fi foarte curios sa va aflu parerea despre carte. Chiar daca m-am aflat, in repetate rinduri, in dezacord cu domneavoastra (de ce oare trebuie sa fim mereu de acord?), sinteti un interlocutor pe care il stimez si cu care dialogul, fie si in contradictoriu, nu e niciodata o pierdere de vreme.
@Paul Cernat
Sunt sigur ca nu va spun ceva nou cu observatia ca exista cronici literare care, la numiti cititori, obtin efectul opus celui scontat de autorii lor. (Si va rog sa ma credeti – nu doar din spirit de contradictie!)
Asa bunaoara cronicile ultraelogioase la adresa ultimelor romane ale d-nelor Adamesteanu si Petreu mie unuia nu mi-au inspirat decat o imensa plictiseala, bazata pe senzatia de a sti la ce sa ma astept din lectura lor (respectiv – la incercarea de captare a cititorilor pornind de la intrarea in rezonantza cu frustrarile si snobismul lor, abordate in cheie resentimentara: in primul caz mizand pe prejudecati antiruraliste, plus o anumita supralicitare a unei imaginatii gotic-morbide de cel mai indoielnic gust; iar in cel de al doilea caz – pe specularea micilor neimpliniri si blazari ale reprezentantilor fostilor tineri plictisiti de viata sub ceausism, astazi respectabili burghezi de varsta a doua sau a treia, amatori de constructii epice autovictimizante.)
Iar pentru a va da un exemplu de semn contrar – cronica Dvs la romanul lui Radu Mares, scrisa cu talentul analitic si critic care va caracterizeaza, dar tinzand spre o clara minimalizare a romanului incununat cu premiul pe care declarati intr-o notita separata ca l-ati fi vazut acordat mai degraba d-nei Adamesteanu – ei bine, mie cronica asta mi-a inspirat pofta clara de a citi romanul care \\\”nu v-a convins\\\”. Lucru pentru care va multumesc!
Promit sa va tin la curent cu rezultatul acestei experientze – pentru moment, cartea lui Radu Mares, desi premiata de USR, pare aproape de negasit in Bucuresti – un oras ai carui librari nu par sa se sinchiseasca de premiile Uniunii, mai ales cand ele sunt acordate unor carti aparute la obscure edituri din provincie, cu care librariile lor \\\”nu colaboreaza\\\” (sic!)…