Urbanioare. Patriotismul și duba

Protestele civice din istoria recentă a României păreau expulzate în manuale, în puținele pagini care încearcă să explice noua democrație instaurată la începutul anilor ’90. Creditele, deadline-urile și emigrația au hrănit o apatie cvasigeneralizată: manifestații de stradă și greve s-au tot organizat, dar puține au adus laolaltă grupuri sociale diferite, puține reuşind încă să influențeze decisiv activitatea unor instituții fundamentale. Buba s-a spart, brusc, în iarna lui 2012, cînd încercarea cabinetului Boc de a privatiza și ceea ce mai rămăsese nevîndut din sistemul sanitar a scos lumea în stradă și a dus la căderea Guvernului. Un an mai tîrziu, luau amploare – și deveneau imposibil de ignorat – protestele provocate de proiectul minier de la Roșia Montană. În toamna aceluiași an a izbucnit revolta anti-Chevron din Pungești, în județul Vaslui. Tărăboiul de la secțiile de votare din străinătate a hrănit manifestațiile dintre tururile prezidențialelor din 2014. 2015 a adus catastrofa Colectiv și  căderea Guvernului Ponta, iar de curînd, strada a provocat demisia lui Gabriel Oprea din postul de senator. Eterogene, centrifuge și adesea contradictorii, protestele ultimilor ani par, totuși, să reprezinte cea mai eficientă și cea mai vie miș­­care de opoziție a momentului – mai mult chiar, ele au revitalizat, […]