Vedere de pe raftul de sus

„La Zürich, cînd intri într-un magazin, spui «Grüetzi», la Berlin, «Hallo», la Buenos Aires, «Ola», un «Hallo» întors pe dos, poate unde-i pe emisfera cealaltă.“ Aşa îşi începe Nora Iuga jurnalul publicat pe Internet, aşa cum, pentru toţi cei care îşi deschid un blog pe platforma wordpress.com, prima postare se numeşte, invariabil, Hello World!. Norei Iuga îi place atît de mult să interacţioneze cu oamenii, să le vorbească, încît dacă acest lucru nu este posibil nemijlocit, alege să le scrie. Scrisorile din Blogstory sînt cele mai bune pagini ale jurnalului. De la Scrisorile imaginare ale lui Octavian Paler nu am mai citit epistole atît de emoţionante, cu observaţia că, la Nora Iuga, predilectă este iubirea pentru interlocutorul nevăzut. Ni se înfăţişează pe rînd, ca actorii dintr-o piesă de teatru, oameni la care Nora Iuga ţine şi cu care se identifică de multe ori, personaje de care te ataşezi şi care îţi devin foarte apropiate:   Nino Almosnino: „Mai ştii plimbările noastre pe jos pîn’ la aeroport să vedem avioanele cînd n-aveam bani să luăm autobuzul“. Octavian Soviany: „fiindcă eşti o perfectă combinaţie între Rasputin şi Mîşkin, te botezasem Raspîşkin“. Constantin Abăluţă: „Ţii minte, Dinule, cum primul tău drum, cînd veneai […]