Violența instituțională și abuzul verbal

„Nu le place pîinea? Să mănînce cozonac!”, ar fi spus regina Marie Antoinette înainte de declanșarea Revoluției Franceze. Citatul, care îi aparține lui J-J. Rousseau, descrie acea formă de abuz verbal pe care conducătorii politici o practică adeseori. Atunci cînd cineva suferă (fie că tu ai indus această suferință, fie că nu), aruncarea acestei suferințe în derizoriu devine o formă de violență. De fapt, după cum spunea același Rousseau (Despre contractul social), unii lideri politici tind să se creadă păstori ai poporului doar ca expresie vădită a scopului lor final de a-și devora ulterior turma. În acest caz, turma și-a decapitat păstorița.   Pornind de la acest context, trebuie să ne punem întrebarea dacă și cînd violența politică se transformă într-un rău social. Pentru a putea răspunde, trebuie mai întîi să ne referim la sistemul cel mai apropiat care definește violența, cel teologic. Criteriul veterotestamentar, cunoscut sub numele de legea talionului, presupune retalierea: dacă cineva îți scoate un dinte, îi scoți un dinte, dacă îți varsă sîngele, îi iei sîngele. În termenii binelui creștin (credem că) știm că violența este o formă a răului, violența în fond, produce tot violență, cel puțin așa spune Evanghelia după Matei (26:52). Cu toate […]