Bogdan GHIU

Revin, după cîteva săptămîni deloc întîmplătoare de pauză, la relatarea parcursului prin expoziţiile centrale (deocamdată cea de la Giardini, după care mă voi ocupa şi de cea de la Arsenale), organizate, cu un mai pronunţat, căci mai sigur caracter auctorial, de către curatorul general al ediţiei de anul acesta a Bienalei de la Veneţia, clasicul, de-acum, Okwui Enwezor, sub titlul All The World Futures. (Să …

Un oraş pe drumuri: acesta va fi, mai mult ca sigur, titlul pe care îl voi da, atunci cînd mă voi hotărî să o public, cărţii mele despre Bucureşti, care, dacă toate lucrurile vor merge bine, am primit invitația de a o publica, sub formă de audiobook-album (vom cedea ce va ieși pînă la urmă), la Editura Casa Radio, deja binecunoscută pentru aceste produse. …

În condiţiile în care a devenit tot mai evident şi mai deranjant pentru mulţi că lumea globală a profesioniştilor de tot felul în ale artei se înghesuie în zilele de preview la Bienala de la Veneţia, călcîndu-se pe picioare pe la opening-uri, petreceri şi recepţii care de care mai fiţoase şi întrevăzînd arta expusă mai mult periferic, cu coada ochiului (deşi pentru astfel de exultaţiuni …

Construiesc o situaţie: în condiţiile în care şi literatura, dar şi filmul n-o fac decît cel mult filtrat, indirect, temporal, arta contemporană pare a se fi decis (se vede nevoită) să-şi asume responsabilitatea de artă-lider, de artă-cheie, de artă-cod şi de artă-mediu şi să ia, cum se spune, taurul istoriei de coarne: s-a angajat, de ceva timp (mai cu seamă în Est, mai cu seamă …

Parafrazînd, sau mai curînd în intenţia de a continua planul din titlul unei celebre cărţi a celebrului Hal Foster (Design & Crime), voi spune că linia, firul aparent inanalizabil, imposibil de tăiat în patru, care în acelaşi timp leagă şi desparte desenul de design constituie, azi, unul dintre principalele fronturi (în acelaşi timp omniprezente şi invizibile) de luptă prin care arta reprezintă, simbolic şi metonimic …

Încă dinainte de a fi vizitat ediţia de anul acesta a Bienalei de la Veneţia, deci, implicit, înainte de a fi putut vedea cum arată şi a putea să analizez Pavilionul României, dar cunoscînd proiectul cîştigător (cu Adrian Ghenie) din descrierea lui „oficială“, scriam (în carnet, desigur), tatonînd: România s-a putea plasa în avangarda retromodernităţii, măcar simte şi exprimă această situaţie „orb“, dar cinstit, prin …

Pe Bruno Latour îl urăşte şi îl afuriseşte toată lumea, dar nu îl poate ocoli nimeni: este inamicul comun nr. 1 pentru toate taberele și sub-taberele (ajutîndu-le, cînd nu să se constituie propriu-zis, măcar să-și justifice și să-și consolideze identitatea). Toată lumea este supărată pe el: şi dreapta, şi stînga, şi tradiţionaliştii, şi „revoluţionarii“, şi constructiviştii, şi realiştii, şi postmoderniştii, şi noii (şi vechii) …

Săptămîna aceasta, toate drumurile duc la Veneţia. Altfel spus, din toate colţurile cît de cît urbanizate ale lumii (cele năpăstuite, uitate de Dumnezeu, sînt aşa în primul rînd pentru că sînt uitate de oameni, ceea ce nu înseamnă că sînt pustii, dimpotrivă), profesioniştii de tot felul aflaţi în treburile artei (care sînt tot mai mulţi: cu cît se înmulţesc artiştii – şi se înmulţesc, sau, …

Am citit de curînd, şi simt că trebuie să „dau mai departe“, adică să semnalez, să „împărtăşesc“, aşa cum tehnoteologic se spune azi (de parcă hipermodernitatea tehnicii n-ar face, de fapt, decît să împlinească taina creştinismului: şi poate că asta şi face!), o cărţulie, o broşură (162 p.) intitulatăQue faire?, reluare, repetare, mai mult decît simplă aluzie, a celebrului Ce-i de făcut? al lui Lenin, …

Sub un titlu doar aparent fantezist, ludic, baroc (Vues arrière, nébuleuse stellaire et le bureau de la propagande extérieure; Rear Views, A Star-forming Nebula, and the Office of Foreign Propaganda, Jeu de Paume, pînă la 17 mai 2015), Taryn Simon este o artistă (cuadragenară newyorkeză) de toată încrederea, pe care te poţi baza, cu care ai ce lucra, pe care n-o poţi evita, ceea ce …

Operaţiunea „Neutralizarea şi omogenizarea“ artei prin intermediul arhitecturii, aşa cum s-ar putea intitula intervenţia de comando arhitectural, care este exorbitanta clădire construită de Frank Gehry, pentru Fundaţia „Louis Vuitton“, în Bois de Boulogne, nu este deloc ceva nou. Dintotdeauna, arta a fost acaparată (pentru că, la rîndu-i, este acaparantă) – de multe ori chiar de la sursă, din stadiul de precomandă, ceea ce nu i-a …

Poate unora le place aşa, mie nu mi-a plăcut. Din păcate, cei cu care sper, cu care îmi fac iluzii că mai alcătuiesc un „noi“, un subiect colectiv, un emiţător-receptor colectiv, o comunitate de simţire şi gîndire par a deveni pe zi ce trece tot mai puţini şi mai înfrînţi istoric. Capitalul a învins din nou, pentru o vreme fără orizont, şi domină părînd a-şi …

Am fost la Paris în delegaţia de scriitori români selectată de Institutul Cultural Român să reprezinte România la Salonul de Carte, dar am făcut, ca de obicei, multe alte lucruri, despre care voi povesti (sau nu) aici în săptămînile următoare. În primul rînd, am ţinut o conferinţă despre traducerea ca „altă cale“ (ca pentru a însoţi apariţia cărţii mele Totul trebuie tradus. Noua paradigmă …

În „statementul“ său, Okwui Enwezor, curatorul celei de-a 56-a Bienale de Artă de la Veneţia (care anul acesta va avea loc între 9 mai şi 22 noiembrie, deschidere devansată faţă de ediţiile de pînă acum, care aveau loc la sfîrşitul lui mai: în ritmul acesta, în cel mult o sută de ani ne-am putea aştepta să avem un fel bienală permanentă – ea este deja …

Căsuţele poştale ale, probabil, miilor de (dacă nu chiar mai mulţi) jurnalişti şi alţi oameni profesional interesaţi de arta contemporană de pe întregul glob (arta este un cîmp şi o afacere globală: nimeni nu poate lipsi de la artă!) au fost inundate la jumătatea săptămînii trecute de „kitul“ restrîns şi preliminar de presă privind cea de-a 56-a Bienală de Artă de la Veneţia, care anul …

Încercînd să fac faţă actualităţii aşa cum (şi atunci cînd) mă simt privit de ea, acum două săptămîni am expediat, din păcate, consemnarea şi comentarea, mai exact lucrul cu arta tînărului Daniel Djamo, aşa cum apărea, cum se oferea, cum îşi interpela ea publicul utilizator (contradicţie în termeni? O deconstrucţie a noţiunii de contemplare ar putea arăta că aşa ceva nici nu există de fapt, …

Democraţia-traducere: a face public, a traduce limbaje şi cunoştinţe experte. Cîtă vreme nu există traducere în comun, în limba comună, nu există democraţie. Temele şi discuţiile experte de interes public trebuie traduse. Intelectualii publici ar trebui să fie, de fapt, traducători, decodori, transcodori, nu simpli experţi (producerea monopolist-esoterică, la secret, „sub pecetea tainei” – „egipţianism” –, a unei forme economice capitaliste de cunoaştere, …

Săptămîna aceasta voiam ca, înainte de a se închide (pe 21 februarie), să apuc să scriu, în linişte, de plăcere, despre expoziţia fragedului artist Daniel Djamo, de la Victoria Art Center – şi o voi face. Dar, pe de altă parte, agresiunile legale, distribuit guvernamental-parlamentare, într-o veritabilă sinergie distructivă, lichidatoare de fapt, asupra culturii, trebuie măcar semnalate, aduse la cunoştinţa opiniei publice, propuse discutării deschise. …

Lumea literară, sau cercul consumatorilor şi al producătorilor de texte, în limbaj verbal, nu comunică, se poate spune, deloc, la noi, cu lumea plastică, sau cu cercul consumatorilor şi al producătorilor de vizual, de arte vizuale. Lansarea, pe 15 ianuarie anul acesta, în ceainăria de la Cărtureşti-Verona, a seriei de autor, de la Cartea Românească, Gheorghe Crăciun, primele două volume (Acte originale / Copii legalizate …

După ce, cîndva, pe la începutul anilor 2000, mi s-a părut că epoca în care trăim (pentru că nu sînt prea sigur că pot spune „pe care o trăim“) ar putea fi sintetizată prin sintagma (jocul de cuvinte) „Evul Media“ (pe care am încercat s-o „consacru“ cel puţin printr-o carte – Evul Media sau omul terminal, Idea, 2002 – şi printr-o rubrică săptămînală în continuare …