Bogdan GHIU

O ştire a scurtcircuitat săptămîna trecută lumea, românească şi internaţională, a artei (mai puţin presa „generalistă“ locală): Adrian Ghenie va reprezenta România la Bienala de Artă de la Veneţia de anul acesta. Sau: România va fi reprezentată anul acesta la Bienala de la Veneţia de Adrian Ghenie. (Reformularea nu este, aşa cum se va vedea, inocentă. Contează cine este subiectul, logic şi gramatical, al frazei!) …

Noneroul-narator anonim, deci generic, al romanului Supunere (nu Supunerea, aşa cum greşit am tradus în articolul de săptămîna trecută, iar lucrul se va dovedi, veţi vedea, important) de Michel Houellebecq, este un adevărat „erou al timpului nostru“: se supune (aproape) fără a i se impune, sau cel puţin nu într-un mod (imediat) violent, pentru plăcere, dacă nu din plăcere. Deşi în jurul lui apar urme …

Simbolic, data de 11 ianuarie 2015 (inclusiv prin paralelismul ei contrastat cu 11 septembrie 2001) va intra, a intrat deja în istorie, reuşind, în primul rînd, să acopere, să îngroape, să refuleze cealaltă dată, prima dată, cea de 7 ianuarie 2015. Pe 7 ianuarie au avut loc asasinatele politice care au fost regrupate şi „rezolvate“ sub/prin titulatura globală „Je suis Charlie“, care va rezuma întreaga …

Întrebarea este dacă aşa-numita curatorial show sau curatorial exhibition, ca supra-meta-format dominant al artei contemporane, nu riscă să repete cumva, în termenii epocii actuale, istoria „muzeului evoluţionist“, aşa cum a fost ea analizată de către Tony Bennett în cartea Pasts Beyond Memory. Evolution, Museums, Colonialism (Londra şi New York, Routledge, 2004), în termenii epocii victoriene. Altfel spus, dacă cercetătorul britanic vorbea despre participarea muzeului la …

Mă ţin de mult să scriu despre Teodor Graur, unul dintre artiştii cei mai consistent-activi de pe scena artistică românească contemporană. Dar am ţinut anume să scriu abia acum, la încheierea expoziţiei Nostalgia, care a ocupat („mobilat“, ar spune artistul) spaţiul Tranzit din Bucureşti toată vara anului 2014. De ce? Expoziţia lui Doru Graur a fost vizitată de o delegaţie de colecţionari privaţi din „bordul“ …

Misterios, totuşi, titlul celui mai recent film al lui Corneliu Porumboiu: cum adică „al doilea joc“, în ce sens „al doilea“? Nu reluarea, revizitarea, revizionarea unui joc vechi, unic, acela, rămas prins în timp, la momentul lui, repetarea lui pur rememorativă? Al cui, între cine şi cine este acest „al doilea joc“ (al doilea faţă de care primul?)? Între tatăl Adrian Porumboiu, arbitrul acelui meci, …

Cartea Emotional Architecture 4. The MinVROM Project este, în sens pozitiv, rezultatul, materializarea unui proiect „avortat“, care nu a mai putut fi finalizat conform planului, al cărui cerc nu a mai putut fi închis aşa cum era programat.   Povestea acestui proiect este următoarea: în anul 2008, artistul Călin Dan a fost admis, pentru şase săptămîni, în „rezidenţă“ în aşa-nu - mita MinVROM din Haga, …

Cînd parcurgi titlurile care compun opera scrisă a poetului şi animatorului cultural Traian T. Coşovei, un lucru mai puţin obişnuit, mai puţin comun, ba chiar foarte rar, unic, nu poate să nu-ţi atragă imediat atenţia: multitudinea cărţilor colective sau în colaborare, în general cu poeţi tineri, puţin cunoscuţi sau de-a dreptul necunoscuţi la data respectivelor apariţii. De-a lungul întregii sale (prea scurte) vieţi, Traian a …

Mirare la indignare: în timp ce spiritul poate cu adevărat filozofic, adică sensibil-raţional, al epocii se revoltă, se indignează, adevărat corp viu, la nedreptăţile epocii care tind să distrugă, pur şi simplu, din nou lumea, încercîndu-ne, la noi, în mediul filozofico-academic, un oarecare concurs pentru ocuparea nu ştiu cărui post didactic de către cineva evident aplecat mai curînd către cercetare a produs o indignare …

Inconstrucţia. Pentru o arhitectură etică

Fragmente din volumul cu acelaşi titlu, în curs de apariţie (în ediţie bilingvă, româno-engleză) la editura Arhitext

Există, după părerea mea, două profesiuni artistic-imateriale care constituie, de facto, în mod implicit, şi care, deci, ar trebui să fie analizate şi în mod explicit ca modele sau ca paradigme generale ale atitudinii noastre actuale, ale politicii noastre spontane faţă de lume, faţă de ceilalţi şi faţă de noi înşine: meseria de curator şi meseria dearhitect. Nici una, nici cealaltă nu mai …

Există, în momentul de faţă, în librăriile bune din ţară, două noi apariţii, lansate pe piaţă de către două prestigioase edituri româneşti, în legătură cu care mă văd nevoit să fac următoarele completări: 1. Michel Foucault, Arheologia cunoaşterii, traducere, note şi postfaţă de Bogdan Ghiu, editura RAO, 2010, reprezintă de fapt, aşa cum nu precizează editura, deşi ar fi trebuit s-o facă, ediţia a …

Scrisoare deschisă adresată Consiliului Uniunii Scriitorilor Scrisoare de candidatură pentru reprezentarea USR în CA al TVR   Stimaţi colegi, Am ales să mă adresez domniilor voastre în mod disociat, adică atît în calitatea dvs de distinse personalităţi creatoare, cît şi ca membri ai unui organism de conducere al Uniunii Scriitorilor precum Consiliul acesteia deoarece, în ultima …

(„A venit iarna!!!“ „Vin romanii!!!“) (Papagalizarea presei si democratia „luminilor“) - Doua paradoxuri ale presei actuale Primul paradox: desi nu se preda si pare mai vivace si mai profesionala, mai „galvaniza(n)ta“ ca niciodata, in lumea, in colonia imperiala a societatilor democratice, presa moare. Mai rau, mai dramatic chiar: tocmai pentru ca nu se preda, pentru ca nu-si accepta moartea istorica, pentru ca nu vrea …

Cine e Liviu Turcu? Nimeni (in sensul „tare“, ontologic strict, al termenului). Si totusi, publica si semneaza in presa romaneasca, reusind chiar sa mute (sau sa opreasca) din (in) loc muntii si dimburile aluvionare ale politicii dimbovitene, in tentativele ei caznite, penibile de varsare in sistemul fluvial (canale si canalicule, ecluze si estuare) al marii politici, la fel de „algoritmice“, europene. Liviu Turcu nu …

Romania in stare clinica

Foarte scurte prolegomene la o teorie imediat practicabila a arhivelor

Nu exista arhive secrete. Orice arhiva, odata constituita, fiind scrisa, este deja publica. A arhiva, deci a scrie, a depozita, ar trebui sa stim de mult, „dintotdeauna deja“, asta inseamna a te expune uitarii si repetitiei, iterarii, preluarii, utilizarii, „manipularii“, re-constituirii. Puterea, orice putere, oricit de discreta, produce arhive: da publicitatii, fie si ascunzind. Serviciile secrete abuzive publica adevarul sub forma de arhive, dat fiind …

In loc sa clarifice si sa limpezeasca, asa-numita „dosariada“ nu face decit sa agite gunoaiele, marind confuzia pina la negru complet: televiziunile noastre ar trebui sa afiseze, de fapt, „fed“. Sursa din care izvoraste apa vietii noastre de zi cu zi, „amontele“ imediat istoric al actualitatii noastre imediate sint murdare, clocotind tulbure. inciudati, suparati parca pe noi insine, cind mergem sa ne adapam la izvoare …

Keep cool, be smart: stresul democratiei si demisia luciditatii

Un contraapel catre presedintele Traian Basescu

Presa romaneasca se zbate si ea cum poate, cind glorios, cind penibil, pentru a incerca sa-si asigure, sau macar pentru a simula, independenta si autonomia, aflindu-se insa, din nefericire, la cheremul fetei celeilalte a informatiei si al economiei: aisbergul nevazut al serviciilor secrete, dar care cel mai adesea comunica tocmai prin intermediul presei, intervenind decisiv si perturbator in cimpul public al politicii. In vacarmul …

Editura Cartea Romaneasca – pe care, mai in gluma, mai in serios, o numesc uneori „Cartea Poliromaneasca“ – s-a relansat la jumatatea lui 2005 si printr-o colectie de eseu, acoperind astfel ca la carte principalele genuri literare (care nu trebuie, Doamne fereste, incurcate: cumparatorul – eventual – trebuie sa stie pe ce da banii, samponu-i sampon, piinea, piine!). A reusit s-o faca. Din pacate, …

O carte mica. Martor minor, marunt, introdus cu de-a sila si introducind o minorare, o perspectiva diminuanta asupra unui mare autor – dar poate ca e bine, curativ, salvator, tocmai de aceea. Insemnari fetisizate pe servetele, extorcare de corespondenta, privire prin gaura cheii, avansuri si „talente“ feminine, trucuri femeiesti de provocare si de „agatare“, poveste de seductie etc. Cam asa arata insemnarile pe care …

Paris: un incendiu pus la congelator

Presa franceza intre cenzura politica si autocenzura profesionala

„Abuz in serviciu: o «gaura» in arhivele canalului France 2“, titra, simbata, 12 noiembrie 2005, seara, cotidianul electronic permanent.nouvelobs.com. „Un material video aratind comiterea unor abuzuri politienesti, difuzat joi seara in cadrul jurnalului televizat de la ora 20.00 al postului France 2 si aflat la originea punerii sub acuzatie a 5 politisti, este, in mod ciudat, de negasit pe site-ul Internet al canalului [...]. Contrar …

« Pagina precedentăPagina următoare »
object(WP_Term)#13230 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }