Una dintre ideile centrale care pare a oferi, atît din partea publicurilor potenţiale, cît și din partea artiștilor, temei și legitimitate actului critic – văzut, în principal, ca text jurnalistic de opinie, „cronică de întîmpinare“ – e evaluarea. Textul cronicii (așa cum se învaţă-n orice școală, fie ea de jurnalism sau vocaţională) ar trebui să spună, argumentat, dacă un spectacol e „bun“ sau „prost“, dacă …
De ce n-am lua în serios întrebările la care face referire Cristina Modreanu, în articolul „Critica de teatru, în derivă“, din ArtAct Magazine? Ele au fost puse cu seriozitate, de un actor inteligent şi foarte talentat, Marius Florea Vizante, pe pagina sa de Facebook, pe 28 februarie 2013. Cum reţeaua de socializare e un spaţiu public şi cum am convingerea că mulţi oameni de teatru …
Dacă un artist, în orice domeniu şi-ar exercita arta, poate fi lăudat, poate deveni vizibil sau, dimpotrivă, ignorat ori înjurat (cu mai multă sau mai puţină graţie, cu mai pertinentă sau impertinentă argumentaţie), criticul îşi asumă, de la primii paşi, faptul că, în mod consecvent, nu va avea parte decît de ultimele două: ignoranţa (voită sau accidentală) a majorităţii publicului care frecventează respectivul mediu artistic …
Proiect, încă de la origini, de festival în reţea, susţinut de Arte şi avînd drept piloni organizaţii din Franţa, Germania, Portugalia, Ungaria, Canada şi România, Temps d‘Images e organizat de Colectiv A– ONG membră a East European Performing Arts Platform (EEPAP) şi Informal European Theater Meeting (IETM) –, una dintre organizaţiile fondatoare ale Fabricii de Pensule din Cluj, spaţiu alternativ dedicat artelor, care şi-a format …
Cui se adresează discursul criticii de teatru? În forma sa uzuală, de cronică, de cine e citit şi comentat? De publicul potenţial? De artiştii care au creat spectacolul? De cei care, concurent-empatici, ar vrea să fie informaţi cu privire la producţiile altora? De managerii teatrali interesaţi de un răspuns avizat cu privire la opţiunile lor repertoriale? Pe cine influenţează cronica? Care ar fi consecinţele ei …
După primele zece minute a ieșit primul spectator. Sala e mai degrabă mică, vreo 200-300 de locuri, iar ca să ieși trebuie să treci ori printre colegii de pe rînd, ori tangent cu oglinda scenei (nu e nici o scenă, spațiul de joc de la Trafó începe de la jumătate de metru de ghetele sau cizmele spectatorilor din primul rînd). După încă vreo …
Budapesta pare aceeași, Dunărea curge la fel, turiștii din extrasezon (mulți ruși, mulți români, destui polonezi) mișună cu frenezie și ziua, și seara pe Vaci Utca, printre tarabele cu suveniruri. Metroul merge la fel de bine, pereții îi sînt plini de afișe colorate cu concerte, spectacole, premiere de cinema, reclame la seria nouă din Downton Abbey. Martie a debutat neobișnuit de cald, …
Vorbea mult, recunoștea și el, dar, cu umor și mîndrie, adăuga: „Da’ Mircea vorbește mai mult decît mine!“ (Mircea, fratele lui, academicianul, mîndria familiei, vezi Doamne!). Vorbea pătimaș, cu convingeri ferme, ca un adolescent întîrziat. Se înfuria, gesticula în controverse, dădea sursele, se entuziasma bogat, din rărunchi. Paradoxal, dacă după vreun duel argumentativ încins ieșea înfrînt, te suna a doua zi ca să-ți confirme c-ai …
FADE OUT 2010... iarna Calea Victoriei, trotuarul care pleacă de la Capşa spre Palat, noaptea, camera urmăreşte un personaj văzut din spate. Sunetul de stradă se amestecă cu Sonata pentru vioară şi pian de Cézar Franck, prima mişcare... Drumul personajului se amestecă, în secvenţe suprapuse, cu intrarea principală a Odeonului, apoi cu cea a artiştilor (din pasaj). Zgomotul străzii începe să domine muzica şi …
Sobru, negru, cu simpla fotografie pe centru: numai un reflector pe stativ in fundal si in fata lui un manechin de vitrina vazut din spate, gol, asezat ca o papusa. in prim-plan, un soi de tabla alba, de scoala, in unghi de 30 de grade in raport cu oglinda scenei. Pe care e scris acest text: „Arta e orice te elibereaza“ (sau... „te face sa …
Recentele evolutii ale evenimentelor (de presa si de public) legate de nominalizarile la Gala Premiilor Uniter, dar mai ales articolele din numarul trecut, ale Iuliei Popovici si Liviu Ornea, m-au obligat la un punct de vedere exprimat public. intr-un fel, amestecul de confuzie mediatica intretinuta, de neprofesionalism si de rea intentie nu poate fi ignorat, nici nu te poate lasa indiferent. Daca un critic cu …
Teatrul National „Radu Stanca“, Sibiu. Balul, dupa o idee a Théatre du Compagnol Scenariu de Mihaela Michailov si Radu Alexandru Nica Regia: Radu Alexandru Nica Coregrafia: Carmen Cotofana Costumele: Maria Miu Coordonator muzical-compozitor: Vasile Sirli Decor si light-design: Helmut Stürmer Cu: Diana Fufezan, Gabriela Neagu, Ofelia Popii, Florentina Tilea, Codruta Vasiu, Florin Cosulet, Adrian Matioc, Adrian Neacsu, Horia Nicoara, …
Asa cum adesea se intimpla in Romania, unde regula disolutiei e mai profunda decit nevoia disciplinata a solidarizarii, Teatrul Imposibil e una dintre fragilele institutii ale alternativei teatrale, pricina suficienta ca sa consideri rezistenta sa, din 2003 pina astazi, aproape un miracol. O data, fragila fiindca e departe de centru: Clujul are staif de batrin burg academic-aristocratic, unde se petrec constant tot soiul de minuni. …
Sorana Coroama a plecat, se pare ca alungata, incredibil, de-o viroza. E cazul sa ne adunam in noi insine si sa facem putina ordine. Sorana (au ramas azi foarte putini care sa depuna marturie) e un soi absolut unic de emblema a celei mai ciudate – mai fertile si, simultan, mai schizoide – epoci din secolul de gratie al teatrului romanesc. Provenea dintr-o succesiune …
Unii artisti sin teatru si filmt circula liber dintr-un cimp in altul, atit in echipa care (aparent) conduce atacul, cit si in cea care betoneaza apararea. Iar altii circula liber nemiscindu-se din loc, pozitionati simbolic, ca statuile, la centrul terenului, fara insa sa arbitreze partida. Nume care sint azi celebre: de exemplu, Liviu Ciulei, in exact acelasi moment, 1956-1957, era deja autor al multdiscutatei productii …
Asa cum arata ele astazi, in prag de 2007, teatrul si filmul romanesc par sa nu comunice in mod efectiv decit prin utilizarea accidentala a uneia si aceleiasi forte de creatie/ munca de baza: actorul. Nu sint foarte sigura cum stau lucrurile in mediile de film, fiindca nu mai am de decenii contacte directe cu lumea cinematografiei, altele decit cele de spectator. Insa lumea …
Zic oamenii de teatru – si asta e o zicere nu de azi, de ieri – ca e dificil sa fii inauntrul fenomenului teatral cita vreme nu locuiesti si nu creezi in capitala. Fiindca, nu-i asa, „la Bucuresti fierbe ciorba“; sau, ma rog, la New York, la Paris, la Roma... la centru, adica. Sigur, sint si exceptii agreate consensual, de exemplu capitalele artistice ale Rusiei, …
Teatrul Imposibil/Teatrul National din Cluj Tot ce se da de Ioan Peter Regia: m.chris.nedeea Scenografia: Violaine Demaupeau Cu: Emanuel Petran, Catalin Herlo, Matei Rotaru, Ionut Caras Tot ce se da? Adica ce se da? E vorba de un dat? De ceea ce ne este dat? O soarta, un fatum? Sau se da ceva la alimentara de la noi, de la …
Nu sint foarte convinsa ca tema propusa de Observatorul cultural e una pe care mediile romanesti – si chiar invatamintul universitar – sint dispuse sa o ia cu adevarat in serios. Suspiciunea mea se bazeaza pe un cumul de experiente in ambele cimpuri, dominate la nivelul metalitatilor de o comuna autosuficienta, pe de-o parte, si de-un set compact de prejudecati autoexclusiviste, pe de alta. Domeniul …
In atentia domnului ministru Mircea Miclea, In atentia Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare Ma numesc Miruna Runcan si sint, din 2004, aprilie, profesor universitar doctor la Facultatea de Teatru si Televiziune a Universitatii „Babes-Bolyai“ din Cluj. Facultatea noastra, desi tinara (in independenta sa), a functionat de peste un deceniu ca o Catedra specializata a Facultatii de Litere a UBB, pregatind …
