Paul CERNAT

Editura canadiana Écrits des Forges din Quebec, in colaborare cu Editura Didactica si Pedagogica, a publicat de curind o antologie-panorama a poeziei romanesti postbelice (Poètes roumains contemporains). Poemele selectate au fost traduse in limba franceza de Ioana CrAciunescu si Alexandru StefAnescu. Realizatoarea antologiei, Irina PetraS (care semneaza si prefata – Avant-propos), s-a oprit asupra unui numar de 70 de autori acoperind un spectru liric foarte …

La Editura Polirom a aparut, in cadrul programului editorial al Fundatiei „A Treia Europa“ din Timisoara si cu sprijinul financiar al Fundatiei PRO HELVETIA, volumul Cronologia Europei Centrale. 1848-1989, un proiect interdisciplinar colectiv. Participarea autorilor – Nicolae BocSan, Valeriu Leu (care indeplinesc si rolul de coordonatori), Stelian MIndruT, Radu MIrza, Rudolf Graff – a fost determinata de specializarile, de preocuparile si de limbile central-europene cunoscute. …

Zalmoxis. Revista de studii religioase Volumele I-III (1938-1942). Publicata sub directia lui Mircea Eliade. Editie ingrijita, studiu introductiv, note si addenda de Eugen Ciurtin, traducere de Eugen Ciurtin, Mihaela Timus si Andrei Timotin, Editura Polirom, Colectia „Carti fundamentale ale culturii romane“, 2000, 495 p., f.p. Publicarea la Polirom, in Colectia „Carti fundamentale ale culturii romane“, a revistei de studii religioase Zalmoxis (trei …

Mircea ELIADE Textele „legionare“ si despre „romanism“ Editura Dacia, Colectia „Alternative“, Cluj-Napoca, 2001, 160 p., f.p. Editura Dacia din Cluj-Napoca a publicat de curind, in Colectia „Alternative“, un volum cuprinzind textele legionare si prolegionare ale lui Mircea Eliade, alaturi de o serie de alte texte ale acestuia despre romanism. Este o intreprindere editoriala utila si binevenita. Nu mai departe de acum citiva ani, …

Editura Look Design din Bacau marcheaza implinirea a 120 de ani de la nasterea lui G. Bacovia printr-o aparitie de exceptie: o „editie speciala“ bibliofila a Stantelor burgheze. Initiativa a apartinut Inspectoratului pentru Cultura al Judetului Bacau (consilier-sef: Constantin Donea), beneficiind de sprijinul Ministerului Culturii si al lui Daniel Bacovia, nepotul poetului. Intr-un Argument introductiv, ingrijitorul general al editiei, Ovidiu Genaru, vorbeste – pe buna …

Iordan CHIMET Exil Editura Universal Dalsi, editie bilingva, traducere in limba germana de Dana Ranga, f.a., 200 p., f.p. Incercasem de multa vreme sa-l „prind“ pe micul peste cu nume de mag – Baltazar, eroul cartii lui Iordan Chimet. Cunosteam destinul si „legenda“ lui (cartea, scrisa la finele anilor ’40, intr-o singuratate lipsita de speranta, a aparut, mutilata de cenzura, abia in 1968, varianta …

A aparut (si a fost lansata miercurea trecuta) primul numar din Studia politica, Revista Romana de Stiinta Politica, trimestrial publicat si difuzat de Editura Meridiane sub patronajul academic al Facultatii de Stiinte Politice a Universitatii din Bucuresti si al Institutului de Cercetari Politice. Editor-sef: Daniel Barbu (care a condus si in trecut o publicatie omonima, de mai mica anvergura). Editori: Alexandra Ionescu, Cristian Preda, George …

Revista de cultura Mozaicul din Craiova (nr. 1-2/2001) publica o ancheta provocatoare cu titlul Care considerati ca sint cele mai importante sapte (numarul creatiei si al ordinii) evenimente culturale din Romania ultimului deceniu? Au raspuns, in ordine alfabetica: Constantin Barbu, Daniel Banulescu, Marin Besteliu, Marian Victor Buciu, Ion Buzasi, Ion Buzera, Constantin Ciopraga, Ionel Ciupureanu, Gabriel Cosoveanu, Constantin Cublesan, Marius Ghica, Catalin Ghita, Sergiu Ioanicescu, …

Sub titlul After Censorship. New Romanian Plays of the ’90s Editura UNITEXT a publicat o consistenta antologie (circa 440 de pagini, in limba engleza) cu 13 piese de teatru aparute in Romania postcomunista. (Selectia si prefata: Marian Popescu.) 13 – un numar care poate fi „cu ghinion“ daca volumul nu va interesa pe nimeni. 13 – pentru ca piesele vin dupa un „ghinion istoric“: totalitarismul …

Tot la Editura UNITEXT (Seria „Eseu“), Miruna Runcan, cronicar de teatru cu state de serviciu „optzeciste“ si-a adunat in volum o serie de articole si eseuri cu ambitii general-teoretice, rezultat al unei experiente acoperind intreg deceniul „tranzitiei“ si ceva pe deasupra. Modelul teatral romanesc cuprinde „eseuri de critica si antropologie teatrala“ grupate in trei „parti“: Citeva radiografii, Diagnoze polemice si Terapii meditative: chestionarul Dabija. Chestionarul …

Istoria dramaturgiei romane contemporane de Mircea Ghitulescu (Ed. Albatros, 2000) este, fara indoiala, o aparitie notabila prin cuprindere si proiectul ambitios, in conditiile in care exegeza noastra e cel putin deficitara la capitolul sinteze asupra dramaturgiei comtemporane. Miza insasi – o relectura actualizata – e una „sensibila“, avind in vedere tributul platit de teatrul romanesc sub regimul comunist. Studiul este unul elaborat, cu un aparat …

La Editura Fundatiei Culturale Romane a aparut o eleganta carte a Ilenei Berlogea despre Teatrul romanesc in secolul XX. Nu e vorba de un volum despre dramaturgie (desi aceasta e bine prinsa in ramele contextuale) cit, mai degraba, unul despre marii actori si regizori care au marcat prin activitatea lor in teatrul nostru veacul recent incheiat. In debutul cartii, autoarea aseaza inceputul de secol sub …

In Colectia „Cintareata cheala“ a Editurii Arc din Chisinau a aparut de curind o piesa de teatru semnata de (inca) tinarul poet basarabean Dumitru Crudu, un „personaj“ boem, picaresc si insurgent care, in ultimii ani, arata interesante calitati de dramaturg. Piesa se numeste Crima singeroasa din Statiunea Violetelor, a primit premiul al II-lea in cadrul Concursului National de Dramaturgie din Republica Moldova si este dedicata …

Editata initial in colaborare cu ziarul Ziua, revista Foaie – Buletin de informatie al Muzeului Taranului Roman s-a „autonomizat“, schimbindu-si, de asemenea, formula. Dintr-o „foaie“ preponderent informativa, de patru pagini format tabloid, a devenit o revista-caiet de 28 de pagini, atragatoare si neconventionala (redactor, conceptie si grafica: Silvia Cazacu). De altfel, tot neconventionala este si institutia a carei activitate e reflectata in acest „buletin“: o …

Purtind discret apostilele Muzeului Taranului Roman, Rosturi e o „foaie cu credinte, obiceiuri si folclor“ care „apare la nevoie si la felurite sarbatori“. Una dintre aceste sarbatori e Martisorul, sinonimizat prin „mart“ si „martigus“ pe frontispiciul cu soare, norisori si flori al foii. Foaia – datata „catra primavara“ – este trasa in plastic si impodobita cu citeva desene populare „naive“ (de exemplu, „Fata cu …

Dictionar de scrieri politice fundamentale Coordonator: Laurentiu Stefan-Scalat, Editura Humanitas, Seria „Dictionare“, Bucuresti, 2000, 400 p., f.p. La Editura Humanitas a aparut de curind un Dictionar de scrieri politice fundamentale. Este o constructie de grup avindu-l drept coordonator pe Laurentiu Stefan-Scalat si ca autori pe Vlad Alexandrescu, Dragos Aligica, Catalin Avramescu, Dan C. Barbulescu, Andrei Cornea, Sorin Costreie, Aurelian Craiutiu, Sorin Cucerai, Mihaela Czobor-Lupp, …

Pentru ca in 2001 nu am mai avut zi de 29 februarie in calendar, aniversarea unui an de la aparitia Observatorului cultural a avut loc miercuri, tot in ultima zi a lunii februarie (28), dar la un an fara o zi. Nu mai fusesem niciodata la Palatul Elisabeta si, o data ajuns acolo, primul lucru pe care l-am facut a fost sa ma holbez ca …

Care ar fi primele 10 romane romanesti ale secolului XX catre care merge simpatia dumneavoastra (sau pe care le-ati lua pe o insula)? Si, mai ales, cum va raportati la evolutia acestui gen? Iata care ar fi, dupa mine, tabloul acestor prime 10 romane: 1. Hortensia Papadat-Bengescu: Ciclul Hallipa 2. Mateiu Caragiale: Craii de Curtea-Veche 3. Radu Petrescu: Jurnal (generic) 4. Mihail Sadoveanu: Creanga …

Incepind cu primul numar pe anul 2001 revista Secolul 20, editata din 1994, de Fundatia Culturala Secolul 21 cu sprijinul Programului Natiunilor Unite pentru Dezvoltare va deveni Secolul 21. Ultimul numar, iesit nu de mult de sub tipar, tine inca de secolul 20, dar anunta schimbarea titulaturii inclusiv prin... tema propusa: Gutemberg. Computer. Internet. E vorba de o perspectiva „noua si neasteptata“ asupra erei digitale: …

Henri ZALIS, Silviu BADIA Scriitori romani peregrini – traiectorii literare in timp si spatiu Editura Universal Dalsi, Bucuresti, 2000, 332 p., f.p. Cartea de fata – o sinteza de utilitate didactica dezvoltind o lucrare din 1973, Scriitori pelerini – este conceputa ca o crestomatie a literaturii de calatorie produse de scriitorii romani, de la spatarul Nicolae Milescu pina in zilele noastre. Au fost selectati …

« Pagina precedentăPagina următoare »
object(WP_Term)#13224 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }