„Omul de aur“ (1918), o ecranizare de referinţă în Istoria Filmului Maghiar

  • Recomandă articolul

Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti în colaborare cu Arhiva Naţională de Filme din Ungaria (MaNDA) a iniţiat în 2016 o serie de proiecţii ce are menirea să prezinte cu scop educativ istoria filmului maghiar. În acest an se împlinesc 120 de ani de la prima poiecție de film în capitala Ungariei și de la deschiderea primului cinematograf în Budapesta, iar cu ocazia aniversării milenare s-a filmat primul film în Ungaria.

După ce s-a început seria de proiecţii cu două filme mute, Până ce îmbătrânim (Mire megvénülünk – anul 1916) şi Ultima noapte (Az utolsó éjszaka – din 1917) se continuă cu un alt film mut din 1918: Omul de Aur (Az arany ember). Filmul va fi acompaniat live la pian de Cătălin Răducanu.

Regizorul și filmul va fi prezentat de criticul de film Marian Ţuţui, cercetător la Institutul de Istoria Artei „G. Oprescu” și conf.univ.dr. la Universitatea Hyperion.
18 feb 2016 03
În istoria cinematografiei maghiare romanul “Az arany ember” („Omul de aur”) de Jókai Mór (1825–1904), un volum de referinţă pentru literatura maghiară şi foarte iubită de cititori, a fost ecranizat de trei ori, toate cele trei ecranizări constituind puncte de reper al genului în Ungaria. Prima ecranizare a fost un filmul mut Az arany ember (Omul de aur) regizat de Korda Sándor (Sir Alexander Korda), unicul film artistic păstrat din perioada sa de creaţie din Ungaria, descoperit în arhivele germane la începutul anilor optzeci. Korda Sándor după ce a emigrat din Ungaria a lucrat în Viena şi Hollywood, stabilindu-se ulterior în Anglia și devenind figura determinantă a industriei cinematografice britanice. Atât ca regizor, cât şi ca producător, de numele lui se leagă succese memorabile. Pentru activitatea sa desfăşurată în slujba artei cinematografice engleze regina i-a conferit titlul de Sir. În decursul a cinci ani, cât a activat în Ungaria, a regizat 27 de filme, din care doar Omul de aur s-a păstrat într-o stare utilizabilă. Cel mai mare merit al creaţiilor lui Korda din această perioadă este că arată spre viitor, prevestesc filmul cu sonor: iese din studio în lume şi utilizează flashback, respectiv stilul de interpretare al actorilor este lipsit de exagerările caracteristice filmului mut.

Pelicula „Omul de aur” a fost produsă de studiourile Corvin Filmgyár (predecesorul Casei de producţii Hunnia), unele scene fiind filmate chiar în locurile în care se petrece acţiunea romanului, cum ar fi insula Ada Kaleh în zona Dunării de Jos. Singura nitrocopie a „Omului de aur” s-a găsit în Germania, în arhivele de la Koblenz, şi a ajuns în Ungaria în 1981 în urma unui schimb. Pelicula a fost restaurată și digitalizată cu sprijinul Fundaţiei Lumière din cadrul Programului Media al Uniunii Europene.

Filmul va fi proiectat în Sala Eforie a Cinematecii Române, Arhiva Națională de Filme (str. Eforie nr. 2), joi, 18 februarie de la orele 19.00 și va fi subtitrat în limba română.

Mai multe informaţii despre filme: www.ccu.ro

Comunicat de presă Headsome Communication

object(WP_Term)#13047 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }