Agenția Națională de Presă AGERPRES este prezentă și anul acesta la Festivalul Serile Filmului Românesc, aducând în atenția publicului imagini din ARHIVA FOTOGRAFICĂ AGERPRES, din domeniul cinematografiei românești, dar și două documentare video, „Tărâmul dintre ape” și „Descoperă România cu Peter Hurley”.
Astfel, cei care doresc să fie martori ai unor scene de la filmările pentru pelicule, precum Steaua fără nume – 1965 sau Mihai Viteazul – 1970, sunt așteptați miercuri, 10 mai, începând cu ora 18:00, la Ateneul din Iași. Și pentru că ediția a VIII-a a SFR este dedicată regizorului Cristian Mungiu și aniversării a zece ani de la câștigarea premiului Palme d’Or la Festivalul de la Cannes, pentru filmului „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, nu vor lipsi fotografii AGERPRES de la premiera oficială a acestuia, ce a avut loc în septembrie 2007 la Teatrul Național din București. Expoziția va fi vernisată de către directorul general al AGERPRES, Alexandru Giboi.
„Tărâmul dintre ape” nu este doar o monografie a localităţilor care, de-a lungul istoriei, au fost strâns legate de destinul unei naţiuni, ci un material care provoacă la o călătorie într-o lume în care totul pare desprins din alte timpuri și unde încercarea vine dintr-o singură întrebare: ce mai poate fi salvat, conservat şi dat mai departe? Cu ajutorul filmărilor aeriene şi al filmărilor subacvatice, echipa AGERPRES VIDEO a încercat să ilustreze cât mai bine realitatea din Delta Dunării. „Tărâmul dintre ape” va fi proiectat vineri, 12 mai, începând cu ora 14:00, la Cafeneaua Piața Unirii, fiind urmat de o sesiune de Q&A cu regizorul documentarului Marilena Gheorghiță.
„Descoperă România cu Peter Hurley” prezintă povestea irlandezului, care la vârsta de 26 de ani s-a mutat în România. Peter Hurley a plecat, pe jos, din Săpânța, până-n București, iar în drumul său, pas cu pas, a văzut ce înseamnă România reală, țara care l-a primit cu brațele deschise, descoperindu-și rostul vieții sale aici. Documentarul va rula vineri, 12 mai, de la ora 18:00, la Ateneul din Iași, fiind urmat de o sesiune de Q&A cu regizorul Camelia Moise.
Ediția a VIII-a a SFR reunește peste 50 de producții cinematografice, la care vor fi invitate peste 60 de personalități ale filmului românesc.
Despre AGERPRES
Fondată în 1889, AGERPRES este Agenția Națională de Presă a României. Aceasta are rolul de a oferi informații echilibrate, cu caracter imparțial, și de a fi principala sursă de informare pentru cetățenii și instituțiile din țară, dar și cea mai importantă sursă de știri despre România, în exterior. Din 1921, agenția a avut o transmisie neîntreruptă de știri și informații. Printre serviciile AGERPRES se regăsesc: fluxurile de știri tematice, serviciile și arhiva de fotografie de presă, monitorizarea de presă, serviciile video și multimedia, fluxul documentare, precum și servicii de imprimare.
Despre Serile Filmului Românesc
Început ca o manifestare a studenților ieșeni care îndrăgesc filmul românesc, festivalul Serile Filmului Românesc, unicul de acest profil din țară, a reușit de-a lungul anilor să transforme capitala Moldovei într-un pol al cinematografiei românești. Luna mai reprezintă deja, pentru cei mai mulți dintre ieșeni, un maraton cinematografic atractiv, care vine la pachet cu discuții și evenimente ce au menirea de a promova și (re)aminti despre frumusețea filmului românesc.
Comunicat de presă AGERPRES