De joi și până duminică, Tîrgu Mureș devine pentru a treia oară centrul hărții literare românești prin întâlnirile cu autorii invitați și cărțile care vor fi expuse în cadrul Salonului de Carte Bookfest. Cei mai importanți expozanți din țară vin cu oferte pentru toate buzunarele atât la volumele cele mai așteptate, cât și pentru o selecție vastă de best-sellere, autori laureați cu Nobel și Man Booker Prize, cărți pentru copii și auxiliare școlare.
Poetul Markó Béla și analistul Anghel Andreescu
Salonul de Carte va fi inaugurat oficial pe 8 septembrie, la ora 12:00 în prezența unor invitați de prim-rang: Péter Ferenc (președintele Consiliului Județean Mureș), poetul și politicianul Markó Béla și criticul literar Alexandru Cistelecan. Deschiderea va fi moderată de către Iren Arsene Máté, Director General Curtea Veche Publishing.
Apoi, începând cu ora 17:00, Curtea Veche Publishing va prezenta cel mai recent volum de versuri al lui Markó Béla, proaspăt ieșit de sub tipar. Badminton. Poezii oportune și inoportune este o carte solidă, cu un flux neîntrerupt al substanței poetice, fără abateri sau întreruperi, ceea ce dovedește erudiția, vigurozitatea și soliditatea artei pe care o stăpânește autorul.
Prima zi se va încheia cu lansarea volumului Acţiunile separatiste care vizează România, de Anghel Andreescu și Dan Bardaș, apărut la editura Rao. De la ora 18:00, în prezența editorului Ovidiu Enculescu (directorul editurii RAO), generalul Anghel Andreescu va vorbi despre politica de secesiune din Europa Centrală și de Est, cu rădăcinile în ultima parte a celui de-al Doilea Război Mondial.
Două cărți cu Regina Maria a României
Editura Humanitas îi prezintă pe unii dintre cei mai îndrăgiți autori ai săi și la această ediție Bookfest. Ziua de sâmbătă (ora 11:00) începe cu o dublă lansare: Țara pe care o iubesc. Memorii din exil, de Maria regina României și Regina Maria. Ultima dorință, de Tatiana Niculescu Bran. Primul volum este un poem în proză prin care Regina Maria a încercat să redea motivele pentru care și-a iubit țara de adopție. Iar cea de-a doua carte spune povestea ultimei dorințe pe care a avut-o Regina – aceea de a i se înhuma inima în alt loc decât trupul; dar volumul este în același timp o cronică a perspectivei pe care a avut-o aceasta asupra lumii în general și ce a făcut prin simțul său acut al datoriei. La eveniment vor vorbi Dan C. Mihăilescu și Tatiana Niculescu Bran.
Apoi, de la ora 12:00, Lucian Boia ne va vorbi, alături de Cornel Sigmirean, despre paradoxurile și efectele comunismului românesc, subiecte pe care le atinge în ultimul său volum – Strania istorie a comunismului (și nefericitele ei consecințe).
Editura Humanitas continuă seria de volume colective, cu amintirile și subiectele cele mai dragi sau mai apăsătoare ale unor personalități culturale contemporane.
Despre lucrurile cu adevărat memorabile
Dan C. Mihăilescu, Tatiana Niculescu Bran și Radu Paraschivescu vor prezenta începând cu ora 13:00, o serie de antologii dedicate diverselor paliere ale memoriei. Cartea simțurilor, coordonată de Dan C. Mihăilescu, este o evocare senzorială a celor „mai intense, mai răvăşitoare, iniţiatice, înduioşătoare sau provocatoare senzaţii din copilărie, adolescenţă, maturitate?”, cum o spune chiar coordonatorul. Bucureștiul meu e o colecție de amintiri contrastante despre capitală; o capitală descrisă și prin prisma frumoaselor grădini de vară și a birturilor cu personalitate, dar și prin cea a catastrofelor. Și eu am trăit în comunism, volum coordonat de Ioana Pârvulescu, conține 95 de povestitori, de la scriitori, medici și actori, până la ingineri și muncitori. Și redă viața de zi cu zi din perioada comunistă, toate poveștile având firul comun al absurdului. Nu în ultimul rând, Casele vieților noastre este o antologie a memoriei spațiului locativ, care prezintă peregrinările unor scriitori contemporani prin casele care i-au adăpostit de-a lungul vieții.
Sâmbătă, 10 septembrie, de la ora 14:00, Claudiu M. Florian ne prezintă romanul său Vârstele jocului. Strada Cetății, apărut la editura Cartea Românească. Un evocator volum a ceea ce a însemnat să crești înainte de ’89 într-o Românie pestriță. Autorul este laureat al Premiului Uniunii Europene pentru Literatură 2016 din partea României.
Un regal Radu Paraschivescu
Înainte de a trece la lucuri „neserioase”, Radu Paraschivescu va prezenta începând cu ora 16:00, tot sâmbătă, traducerea romanului Fiica papei, a laureatului Premiului Nobel pentru Literatură în 1997, Dario Fo. Cartea apăruta la editura Humanitas Fiction este o reconstituire în stil sarcastic a societății taliene renascentiste, având-o în centru pe una dintre cele remarcabile figuri ale istoriei – Lucrezia Borgia.
Apoi, mult îndrăgitul realizator de emisiuni, editor și traducător ne va amuza cu un nou catalog de perle culese din spațiul public – Cum gândesc politicienii (Cum? Gândesc politicienii?), urmat de România în 7 gesturi. Cel din urmă este o analiză a comportamentului unor persoane notorii din spațiul public, arătând de fapt ce trădează acest comportament: „acomodarea, delimitarea strategică de un trecut care compromite, demagogia şi gargara patriotardă, trecerea dintr-o tabără în alta la momentul oportun, amnezia conjuncturală, tehnica mistificării, minciuna ca modus operandi, conştiinţa impunităţii, comerţul cu drame, mârlănia cu ifos, pamfletul folosit ca alibi pentru înjurături, laşitatea păzită de bodyguarzi etc”, în cuvintele autorului.
Editura Nemira îl prezintă sâmbătă, de la ora 17:30, pe unul dintre cei mai populari autori ai săi de anul acesta, Bogdan Munteanu. Volumul Ai uitat să râzi este o satiră fină aflată mereu la granița dintre râs și plâns: poveștile unor vieți care nu se mai întorc, ale unor iubiri care nu se mai trăiesc, povești ce sunt retezate înainte de se finaliza.
Film de Oscar și concert de suflet
Cum se obișnuiește la Bookfest, o carte se citește cu mai multă plăcere după un film care invită la reflecție sau pe acordurile unei muzici bune. Astfel că, în prima zi a salonului, de la ora 18:00, se va proiecta gratuit pelicula Fiul lui Saul. Câștigător al premiului pentru Cel Mai Bun Film Străin la Oscar, Golden Globes și al Premiului Juriului la Cannes anul acesta, filmul în regia lui László Nemes spune povestea ororilor de la Auschwitz din 1944, din perspectiva unui prizonier care este forțat să ardă trupurile neînsuflețite ale semenilor săi.
Iar vineri, 9 septembrie, de la ora 17:30, Ricardo Caria și trupa sa vor aduce în fața publicului acordurile muzicii fado într-un recital numai bun pentru o seară literară în oraș.
La Bookfest Tîrgu Mureș vor fi prezente unele dintre cele mai mari edituri de la noi: Humanitas, Polirom, Cartea Românească, Curtea Veche Publishing, Okian, Nemira, Rao, All, Litera, Corint, Eikon, Univers Enciclopedic și multe altele.
Salonul are loc între 8-11 septembrie, la Teatrul Național Tîrgu Mureș, și va putea fi vizitat în următoarele intervale orare:
• 8 și 11 septembrie: între orele 10:00 și 20:00;
• 9-10 septembrie: între orele 10:00 și 21:00.
Intrarea va fi liberă atât în cadrul Salonului de Carte, cât și la toate evenimentele programate pe durata acestuia.
Salonul de Carte Bookfest Tîrgu Mureș este organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România, cu sprijinul Consiliului Județean Mureș.
Parteneri: Consiliul Local Tîrgu Mureș, BBImage, Mureș Mall.
Parteneri media: Hotnews.ro, Antena 1 Tîrgu Mureș, ȘtiiTV.ro, DAReghin TV.
Bookfest este cel mai important salon de carte din România și singurul eveniment al industriei editoriale care a reușit să capete o dimensiune internațională marcantă, ajuns anul acesta la ediția a XI-a. Începând din 2012, Bookfest s-a extins și în alte orașe din România – Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Tîrgu Mureș, Brașov – având și două ediții speciale de Crăciun la București. În 2016 salonul a fost organizat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, invitatul de onoare fiind Israel, iar printre personalitățile prezente s-au numărat Zeruya Shalev, Fania Oz-Salzberger, Meir Shalev, Dror Mishani, Gil Hovav, Rony Oren. La edițiile internaționale anterioare țările invitate au fost: Spania, Ungaria, Franța, țările de limbă germană (Germania, Austria, Elveția), Polonia și Cehia.