Programul „Cinematecii Româneşti” a Institutului Cultural Român din Londra se relansează pe 29 martie, cu premiera londoneză a unuia dintre cele mai apreciate documentare ale ultimilor ani, ,,Cinema, Mon Amour”, în regia lui Alexandru Belc.
Filmul prezintă povestea lui Victor Purice – manager, fost proiecționist și cinefil împătimit, și a celor două angajate ale sale, Cornelia și Lorena. Zi de zi, aceștia se luptă pentru a păstra în funcțiune cinematograful „Dacia Panoramic” din Piatra Neamț – unul dintre ultimele cinematografe rămase în România în prezent. Cu nostalgia sălilor pline și entuziasmului public, Victor visează să aducă înapoi zilele de glorie de altădată, dar realitatea îi administrează lecții foarte dure.
,,Cinema, Mon Amour” a câștigat premiul pentru ,,Cel mai bun film documentar” la Premiile Gopo din anul 2016. Tot în acelaşi an, filmul a fost inclus în competiția de documentare a Festivalului de la Sarajevo, iar mai apoi a câștigat ,,Premiul pentru cel mai bun montaj” la Docuart. De asemenea, pelicula a putut fi vizionată, cu sprijinul ICR Londra, şi în programul Festivalului Internaţional de Film de la Edinburgh din 2016, bucurându-se de aprecierea cinefililor britanici.
,,Cinemateca Românească” este unul dintre programele permanente ale ICR Londra, menit să pună în valoare filme românești din toate timpurile, multe prezentate în Marea Britanie pentru prima dată. Proiecțiile, cu frecvență lunară, sunt realizate în parteneriat cu Centrul Naţional al Cinematografiei din Bucureşti.
Mai multe detalii la www.icr-london.co.uk