Concert de muzică veche la închiderea Stagiunii de colecție de la Biblioteca Națională

  • Recomandă articolul

Marți, 7 iunie, de la ora 18:00, publicul meloman este invitat să ia parte la închiderea Stagiunii de colecție de la Biblioteca Națională (Bd. Unirii nr. 22). Evenimentul va fi dedicat în întregime muzicii vechi și lucrărilor pentru clavecin.

La Sala Symposium de la parterul bibliotecii vor fi invitați să concerteze: Raluca Enea – clavecin, Ladislau Csendeș – vioară, Mircea Ionescu – vioară și Eugen-Bogdan Popa – violoncel.

Cele mai valoroase partituri de muzică veche aflate în colecțiile Bibliotecii Naționale vor prinde viață marți prin concertul care va cuprinde lucrări de J.S. Bach, Arcangelo Corelli, Jean-Philippe Rameau și Antonio Vivaldi.

Intrarea va fi liberă, iar spectatorii din țară pot urmări transmisiunea în direct prin www.EnjoyTV.ro.

05 06 2016 01
Programul concertului:

A. Vivaldi – Sonata RV 72 pentru două viori și basso continuo
J. S. Bach – Sonata în do minor pentru vioară şi clavecin obligat, BWV 1017
A. Corelli – Sonata în fa major pentru vioară şi basso continuo, op. 5, nr. 10
J. S. Bach – Sonata în re major pentru viola da gamba şi clavecin obligat, BWV 1028
A. Corelli – Sonata în re minor pentru vioară şi basso continuo, op. 5, nr. 7
J. S. Bach – Sonata în la major pentru vioară şi clavecin obligat, BWV 1015
J. Ph. Rameau – Din colecţia „Pieces de Clavecin en Concerts” 1741 – Din 3e Concert – Tambourins

Prezentările vor fi făcute de către Raluca Bucinschi – cercetător și Diana Gheorghiu – compozitor.

Publicul va putea vizita marți expoziția partiturilor interpretate de artiști, dar și alte partituri valoroase compuse de G.F. Handel, H. Purcell, D. Scarlatti și J.S. Bach, publicate la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX.

Lucrările aflate în colecțiile Bibliotecii Naționale pot fi consultate oricând în baza unui permis ce poate fi obținut cu titlu gratuit.

Despre Stagiunea de colecție

Organizate în seri de marți, o dată la două săptămâni, cele 6 concerte ale Stagiunii de colecție și-au propus să reînvie pagini valoroase din muzica universală și românească, oferind spectatorilor oportunitatea de a face o incursiune sonoră în istorie. Partiturile alese au fost Ediții Princeps ale unor lucrări celebre, versiuni rare și, deopotrivă, fac parte din colecțiile personale ale marilor muzicieni români.

Evenimentul a fost organizat de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) alături de Biblioteca Națională a României, cu scopul de a face accesibile publicului larg lucrările de patrimoniu promovând, în același timp, interpreții valoroși ai noii generații.

Stagiunea de Colecție este un proiect co-finanțat de AFCN și se derulează în cadrul programului „Oportunități la Tine Acasă”, lansat de UCIMR în anul 2009, dedicat tinerilor interpreți excepționali din domeniul muzicii culte din România.

object(WP_Term)#13050 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }