Miercuri, 21 octombrie, de la ora 19.00, la Conceptual Lab (str. Dionisie Lupu, sector 1)*, Editura Polirom şi Asociaţia Identitate Culturală Contemporană (AICC) vă invită la o dezbatere pe tema „Noua Europă – între identitate şi legitimitate”. Evenimentul este prilejuit de apariţia recentă la Editura Polirom a volumului Noua Europă. Identitate şi model european (Vol. I), semnat de Iordan Gheorghe Bărbulescu, unul dintre cei mai importanţi experţi în integrare europeană din România.
Invitaţi, alături de autor:
Dr. Gabriela Drăgan, Director general al Institutul European din România
Ovidiu Nahoi, jurnalist
Dan Cărbunaru, Director al portalului „Calea europeană”
Moderatoare:
Miruna Vlada, coordonatoare proiecte AICC
* Locuri limitate. Participarea se face pe baza unei rezervări la adresa [email protected]
Volumul Noua Europă. Identitate şi model european dorește să contribuie la dezbaterea pe tema evoluției instituționale a Uniunii Europene în ultimii 15 ani, analizînd și problematizînd noua identitate europeană. Dezbaterea se va concentra pe viziunea profesului Bărbulescu asupra viabilității modelului de dezvoltare propus de UE, dar și modul în care România își asumă identitatea europeană într-un context internațional în care legitimitatea Uniunii Europene este adesea profund contestată. Discuția va explora de asemenea opiniile experților invitați privind preluarea de către România a Președinției Consiliului European în 2019 și oportunitatea formulării unui proiect politic bine articulat.
Lucrarea face parte dintr-un ciclu numit Noua Europă, celelalte volume cuprinzînd o analiză a construcţiei politice europene, a instituţiilor şi deciziei în UE, a politicilor publice europene şi, în fine, un amplu dicţionar de concepte europene. Prin tematica sa comprehensivă, Noua Europă se adresează atît studenţilor şi profesorilor interesaţi de problematica europeană, cît şi profesioniştilor din domeniu.
Evenimentul face parte din seria de dezbateri inițiată anul acesta de AICC intitulată „Repere Identitare” ce au loc în noul hub al ideilor inovatoare din București – Conceptual Lab.
Iordan Gheorghe Bărbulescu, profesor universitar doctor în cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), Bucureşti, Jean Monnet Chair. Începînd cu 2006, decan al Departamentului de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană (SNSPA), iar din 2012 preşedinte al Senatului Şcolii Naţionale. Diplomat în serviciul Ministerul Afacerilor Externe român (1997-2004), îndeplinind mai multe funcţii, între care şi cea de director adjunct al Direcţiei Generale Uniunea Europeană şi director la Direcţia America Latină. Pentru activitatea sa diplomatică i-a fost conferit, în anul 2002, Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler. Domeniile de expertiză profesională: studii europene, diplomaţie, relaţii internaţionale şi evaluarea de programe şi politici publice. Autor a 13 cărţi şi monografii şi a sute de articole, analize, rapoarte şi studii publicate la nivel naţional şi internaţional. Membru în numeroase asociaţii profesionale şi expert/manager în diverse proiecte/programe naţionale şi europene. Începînd cu noiembrie 2010 este preşedinte al Asociaţiei Române de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene (asociaţie membră a European Community Studies Association – ECSA). La Editura Polirom a mai publicat Procesul decizional în Uniunea Europeană (2008) şi Dicţionar explicativ trilingv al Uniunii Europene. Trilingual Dictionary of the European Union. Dictionnaire explicatif trilingue de l’Union européenne (împreună cu Daniela Răpan) (2009).