În ultima zi a festivalului Plai, fiecare colțișor din Muzeul Satului a fost împânzit de zâmbete și voie bună.
Casa Filmelor a pregătit, din nou, trei proiecții de excepție, printre care s-a numărat și câtigătoarea Trofeului Ceau, Cinema!, ”The Mighty Angel” (2014). Și Scena Antagon a fost foarte apreciată de public, pentru spectacolul timișorenilor de la AȘA triO, ”Uord”.
ăcutCap de afiș în ultima seară a Festivalului PLAI, dar și cei care au încheiat ediția X, au fostAmadou&Mariam, care au adus ritmurile tradiționale din Mali pe scena din Timișoara. Binecunoscutul cuplu i-a cucerit și emoționat, deopotrivă, pe spectatori, care au cântat din toată inima alături de cei doi. Artiști cu adevărat speciali, Amadou&Mariam s-au cunoscut la Institutul pentru Tineri Orbi din Mali, s-au căsătorit în 1983, iar de atunci cântă numai împreună, împărtășind cu publicul dragostea lor.
„A fost PLAIul pe care l-am visat.
Nu ne puteam imagina o retragere mai frumoasă de la coordonarea festivalului PLAI. În 2006 când am creat festivalul nu am avut niciun obiectiv privind longevitatea. Am dorit doar să creăm un eveniment relevant pentru Timișoara. Sperăm că am atins acest obiectiv și mulțumim tuturor celor care au crezut și au sprijinit visul nostru!
Vom rămâne în continuare voluntari activi în cadrul PLAI și vom oferi orice sprijin necesar cerut de echipa frumoasa PLAI, dacă vor decide continuarea acestui proiect sau dezvoltarea altora.
Vă îmbrățisam,
uca și TakoDetalii:,, Festivalul PLAI 2015 este organizat în parteneriat cu Casa de Cultură a Municipiului Timişoara şi cu susţinerea Consiliului Judeţean Timiş.
Grolsch, Raiffeisen Bank, Continental, Accenture, Draxlmaier, Kathrein, Aqua Carpatica, Institutul Francez Timișoara, Digi Mobil, Elba, Sar Security
PLAI, foarte pe scurt– cel mai mare festival de “world music” din Europa organizat 100% de către voluntari.
-câștigător al Premiului Charlemagne pentru tineri europeni 2008 (cel mai bun proiect multicultural din Romania; premiu înmânat de către Hans-Gert Pottering și Angela Merkel)