Expoziţia cuprinde peste 80 de planşe cu planuri de arhitectură, fotografii şi schiţe realizate de una din cele mai pregnante personalităţi ale arhitecturii româneşti, HORIA MAICU (1905-1975). Cele mai multe dintre acestea ilustrează activitatea desfăşurată la Constanţa.
Începând cu perioada războiului, îşi desfăşoară activitatea profesională în Bucureşti, iar în 1947 îşi schimbă numele în cel de Horia Maicu, nume sub care va primi recunoaşterea naţională.
Proiectul şi execuţia Teatrului Naţional Bucureşti s-au făcut între anii 1963 şi 1969, iar inaugurarea a avut loc la data de 20 decembrie 1973. Proiectul a fost semnat de arhitecţii Horia Maicu, Romeo Belea, Nicolae Cucu, iar structura de rezistenţă de inginerul Alexandru Cişmigiu. Din colectivul de proiectare au făcut parte şi arhitecţii Antonio Teodorov, Ruxandra Verona.
Expoziţia din foaierul Sălii Media a Teatrului Naţional din Bucureşti este realizată de un grup de studenţi la arhitectură, ai Universităţii Spiru Haret, coordonaţi de conferenţiar dr. arh. Doina Teodorescu şi include rodul unei ample activităţi de cercetare desfăşurate de ei prin arhive constănţene, precum şi planşe din Arhiva personală Horia Maicu aflate în colecţia dlui Daniel Balint. Acesta le-a descoperit şi salvat dintr-un tomberon de pe strada Batiştei din Bucureşti, unde ilustrul arhitect şi profesor al Facultăţii de Arhitectură "Ion Mincu" a locuit în cea de-a doua parte a vieţii sale.
Expoziţia "Horia MAICU – Arhitect al Secolului XX" rămâne deschisă până la data de 13 decembrie 2015.