Începe Festivalul de Film UrbanEye

  • Recomandă articolul
 

Mâine la ora 19:30, la Cinema Elvira Popescu din Bucureşti, începe cea de-a doua ediţie a festivalului de film Urban Eye. În deschidere, va fi proiectat filmul Barbicania (Franţa/Marea Britanie 2014) al regizorilor Ila Bêka şi Louise Lemoine. Documentarul prezintă vieţile celor care lucrează sau locuiesc într-unul din cele mai mari ansambluri culturale din Europa, alcătuind portretul unei lumi inedite. De la ultimul etaj până în subsol, în sala de concerte, pe holuri, în spălătorie sau în locuințele asociate se desfășoară, într-un mod unic, viaţa unei utopii brutaliste a anilor ’70.

Proiecţia va fi urmată de un vin d’honneur în holul Institutului Francez.

Anul acesta festivalul are cinci secţiuni tematice: Patrimoniu recent, Urbanizare, Micro Spaţii, Din viaţa arhitecţilor şi secţiunea Filme din competiţie. În cadrul acesteia din urmă vor fi proiectate şapte filme inspirate din realitatea românească, iar cel mai bun film va primi premiul UrbanEye 2015. Juriul este format din Cătălin Mitulescu, regizor şi scenarist, Mihai Fulger, critic de film, Noémi Soltész, arhitect, curator al Zilelor Filmului de Arhitectură din Budapesta, Sofia Murato, fondatoarea Festivalului de Film de Arhitectură de la Lisabona şi Frederik Bojer Bové, reprezentant al Festivalul de Arhitectură din Copenhaga. Premiul UrbanEye va fi decernat sâmbătă, 14 noiembrie, la ora 17.00.

Joi, 12 noiembrie, de la ora 17:45, va avea loc proiecţia Insight. An eye on Bucharest’s art galleries (2015 | Romania | doc | R: Miluţă Flueraş)  – proiecţie specială pentru strângerea de fonduri necesare recuperării fotografului Miluţă Flueraş, rănit în incendiul de la Club Colectiv.

Ce-a de-a doua ediţie a festivalului de film UrbanEye este dedicată memoriei Cătălinei Ioniţă (co-fondatoarea festivalului) şi lui Mihai Alexandru. Banii strânşi din vânzarea biletelor şi abonamentelor vor fi donaţi victimelor incendiului din Colectiv, care sunt acum în spitale.

În cele cinci zile de proiecţii, publicul va avea ocazia sa-i cunoască şi să le adreseze întrebări în cadrul sesiunilor Q&A pe regizorii: Eric Andrew Bednarski (Neon, 2014), Adam Smith (The Land of Many Palaces, 2015), Francesca Molteni (Where Architects Live, 2014), Joe Gilbert (Streets in the Sky, 2015) şi Nathan Eddy (The Absent Column, 2012) şi pe arhitecţii Miruna Stroe şi Republic of Architects.

Un alt eveniment special din cadrul UrbanEye îl constituie prezenţa la festival a lui Giorgio Scianca, arhitect şi promotor cultural de evenimente care au legătură cu arhitectura, care va susţine sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 15:30, prezentarea Celluloid architects: fictional architects in movies (în engleză).

Tot în cadrul festivalului, igloo media organizează vineri, 13 noiembrie, la ARCUB – Gabroveni (str. Lipscani 84-90), începând cu ora 16:00, dezbaterea “Arhitectura în film. Filmul în arhitectură”, prin care îşi propune să observe legăturile profunde între cele două domenii alături de invitaţii: Mihaela Poenaru, Adrian Cancer şi Vlad Vieru; dezbaterea va fi moderată de arh. Françoise Pamfil, redactor- şef igloo media.

UrbanEye este primul festival din România care promovează discuţia despre oraş şi viaţa urbană prin intermediul filmului. Iniţiat şi organizat de Asociaţia ARTA în dialog cu sprijinul Ordinul Arhitecţilor din România, Administraţia Fondului Cultural Naţional, Institutul Cultural Român, Institutul Francez, Cinema Elvira Popescu, Asociaţia VIRA, Asociaţia de-a arhitectura, Domnul de Rouă, The Plot, FabLab, Rendez-vous, Trafalgar, Cărtureşti. Sponsor: Hansen Office Design.

“UrbanEye – Despre oraş prin film“ este un proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanţării.”

Programul complet şi toate detaliile despre calendarul proiecţiilor: www.urbaneye.ro

Biletele şi abonamentele pot fi achiziţionate la Cinema Elvira Popescu sau online de pe http://eventbook.ro/elvirepopesco

Bilet redus (studenţi, pesionari etc.): 10 ron

Bilet întreg: 15 ron

Carnet 5 proiecţii Elvira Popescu: 50 ron

Abonament redus (studenţi, pesionari etc.) valabil la toate proiecţiile din festival: 50 ron

Abonament întreg valabil la toate proiecţiile din festival: 75 ron

object(WP_Term)#13053 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }