Liste Goncourt-Le Choix roumain, la ediţia a IV-a

  • Recomandă articolul

Sîmbătă, 29 octombrie 2016, se va desfăşura la Bucureşti cea de-a IV-a ediţie Liste Goncourt-Le Choix roumain. Desfășurîndu-se sub patronajul Academiei Goncourt, proiectul „Lista Goncourt/Alegerea studenților români“ reunește un juriu format din studenți la literatură franceză din şapte universități româneşti (Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara, Braşov, Craiova, Sibiu), care decernează premiul celui mai bun roman francez al anului 2016, pe baza selecței oficiale Goncourt. Deliberările juriului vor fi coordonate de Adina Diniţoiu, în calitate de „marraine“ a acestei ediţii, alături de Tobie Nathan, cîştigătorul ediţiei precedente Liste Goncourt-Le Choix roumain, cu romanul Ce pays qui te ressemble, Éditions Stock, 2015/ Ţara aceasta care-ţi seamănă, Editura IBU Publishing, 2016, traducere de Adina Diniţoiu şi Jianca Ştefan. Tobie Nathan va participa vineri, 28 octombrie (între orele 19.00-20.00), la o întîlnire cu publicul românesc (în limba franceză) şi va acorda autografe la Librăria franceză Kyralina (strada Biserica Amzei, nr. 10).
26-10-2016-01
Cîștigătorul de anul acesta va fi anunţat sâmbătă, 29 octombrie, la ora 12.00, la Institutul Francez din Bucureşti, în prezența Ambasadorului Franței în România, Excelența Sa François Saint-Paul, a directorului Institutului Francez din Bucureşti, Christophe Gigaudaut, a responsabilului de proiecte la Biroul Europei Centrale și Orientale al Agenției Universitare a Francofoniei, Mihaela Codreanu, a scriitorului Tobie Nathan, laureatul ediţiei 2015, cu romanul Ce pays qui te ressemble (Editura Stock), și a președintelui de onoare al acestei ediții, Adina Dinițoiu. Un reprezentat din fiecare universitate din ţară va fi prezent la conferința, după dezbatere și deliberarea finală.

De la ora 17.00, Tobie Nathan va fi prezent la mediateca Institutului Francez, pentru lansarea romanului său în limba română, sub titlul Ţara aceasta care-ți seamănă, apărut la Editura IBU Publishing, urmată de o dezbatere cu publicul, pe domeniul său de specialitate, etnopsihiatria. Adina Dinițoiu, traducătoarea cărții (în colaborare cu Jianca Ştefan), și Ioana Rosenberg, directoarea editurii IBU Publishing, vor lua parte la evenimentul moderat de către Andrei Popov, jurnalist la Radio România Internațional (discuţie în limba română).

Lista Goncourt/Alegerea studenților români 2016 este organizat de către Ambasada Franței în România și Institutul Francez din România, cu sprijinul Agenției universitare a Francofoniei și în parteneriat cu Dacia, Sitka – Carte Străină, RFI, TV5 Monde, Observator cultural, Librăria Kyralina și IBU Publishing.

object(WP_Term)#13050 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }