Master class-urile București Docuart Fest

  • Recomandă articolul

Ediția a IV-a de festival de film documentar "București Docuart Fest" aduce pentru al treilea an consecutiv o serie de sesiuni de master class dedicate cinefililor.

 

După ce ediția din 2014 i-a găzduit pe Dana Bunescu, Paula Herlo și Florin Iepan în cadrul unor master class-uri despre Funcția montajului, Documentarul de investigație și Documentarul istoric, în acest an organizatorii anunță pentru zilele de 2, 3 și 4 octombrie noi teme și noi invitați care vor gravita în jurul documentarului.

 

Vineri, 2 octombrie, Cornel Mihalache – regizor și jurnalist la Televiziunea Română – deschide seria master class-urilor Docuart Fest cu "Documentarul TV: Creație", o discuție care urmează traseul filmului documentar prezent la televizor: de la momentul cercetării subiectului și până la difuzarea materialului final. Care este scopul, de ce există subiecte la comandă, cum se naște, dar și toate celelalte elemente componente ale procesului vor fi deslușite de la ora 11:30.

 

Dan Curean va susține pe 3 octombrie, de la 11:30, cea de-a doua sesiune dedicată practicii vânătorilor de imagine în filmul documentar – o sintagmă promovată de acesta ca fiind specifică filmului documentar. "Încerc sa susțin o analogie între practica și tehnica vânătorii  ancestrale și metodologia filmării realității, cu deosebirea că, în cazul filmului documentar, trofeul e <<clipa de viață>>  imortalizată  pe peliculă", spune acesta. Dan Curean este regizor și profesor la Facultatea de Teatru și Televiziune a Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca.

 

În final, duminică, de la 13:30, Ioana Bâldea Constantinescu va ține master class-ul "Despre radioDocumentar: Imagini audio. Obiecte sonore. Incursiune in feature-ul radiofonic", facând un exercițiu de naratologie în FM, prin prisma experienței de jurnalist și om de radio. "Orice poveste poate fi un subiect de feature radiofonic. Poate genera imagini audio", spune Ioana.

 

 

București Docuart Fest este singurul festival de film dedicat documentarului românesc, a cărui ediție din acest an se va desfășura în perioada 30 septembrie – 4 octombrie laCinemateca Eforie și Cinema Muzeul Țăranului.

Intrarea este lăsată liberă tuturor cinefililor.

Ediția din acest an este organizată de Asociația Docuart cu sprijinul UCIN (Uniunea Cineaștilor din România).

 

object(WP_Term)#13053 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }