Sub sloganul Dacă tu citeşti, ajută-i şi pe alţii să citească, Radio România Reşiţa întinde o mână de ajutor fraţilor de peste graniţă. Cu ajutorul ascultătorilor s-au adunat sute de volume care în acest sfârşit de săptămână vor ajunge la Biblioteca municipală din Kladovo, pentru a se bucura de ele toţi cei care îi trec pragul. Donarea de carte este parte a Festivalului Ethno Kladovo 2015, ediţia a X-a, care are ca scop promovarea culturii şi tradiţiilor din Serbia, România şi Bulgaria. Timp de două zile vor avea loc spectacole artistice, iar vizitatorii vor avea ocazia să vadă costume populare şi diverse obiecte de artizanat, dar şi să deguste mâncăruri tradiţionale din cele trei ţări.
Serviciul Comunicare Radio România