ICR Istanbul sprijină participarea artistei Raluca Popa la cea de-a VI-a ediție a Bienalei Internaționale de Artă Contemporană ”Sinopale”. Desfășurată în orașul Sinop, aflat pe coasta Mării Negre, din nordul Turciei, Sinopale este un eveniment de artă contemporană, care are loc din doi în doi ani. Pe parcursul acestuia, timp de trei săptămâni, artiși din peste zece țări vor lucra, individual sau colectiv, iar pe 6 august a.c., publul larg se va bucura de un vernisaj unic.
Sinopale cucerește prin originalitate: artiști internaționali crează lucrările pornind de la o tematică stabilită de societatea civilă și prin care se urmărește o conștientizare asupra unor chestiuni care reflectă agenda internațională. Majoritatea operelor care prind viață la Sinopale devin lucrări colective, în sensul că publicul, localnicii participă la acest proces. Dincolo de aspectul cultural, acest festival are și un puternic element educațional tradus prin participarea la și diseminare a artei cu scopul de a încuraja productivitatea culturală ca o investiție pe termen lung.
Tema Bienalei de anul acesta este Transpoziția, termen care, în accepțiunea Sinopale, este sinonim cu o schimbare de valori. Sinopale include și un variat și consistent program de workshopuri, dezbateri, lecturi, vizionări de filme etc.
Anul acesta, Sinopale are loc în perioada 17 iulie – 7 august 2016, iar numele ICR Istanbul își va face simțită prezența.
Evenimentele vor avea loc în diferite spații, precum: Sinop Hal Bulușma Merkezi, Biblioteca Dr. Riza Nur, Camera Arhitecților, Muzeul de Arheologie, Muzeul de Etnografie, Fabrica de Sticlă, alte spații publice din orașul Sinop.
Raluca Popa (n. 1979) reprezintă anul acesta România. Artista a studiat la Byam Shaw School of Art / Central Saint Martins (Londra) și Universitatea de Artă și Design (Cluj). Printre expozițiile recente se numără: Esthetics of Learning, Printmaking Gallery, The University of the Arts in Philadelphia (SUA, 2016), Curator: Râzvan Anton; South by Southeast. A Further Surface, Guangdong Times Museum, (Canada, 2016); Mapping Bucharest: Art, Memory, and Revolution 1916-2016, MAK, Vienna Biennale; Une autre cité, Tranzit București; Other Rooms, Galeria Plan B, Cluj (2015); Dispositions in Time and Space, MNAC, București; And Yet There Was Art!, Leopold Museum, Viena (2014); Dear Money, Salonul de Proiecte, Viennafair (2013); What We Destroy and Celebrate at the Same Time, Salonul de Proiecte, București (2012); The Garden View, Andreiana Mihail Gallery, București (2011); Așa cum mă dorești, Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Brukenthal, Sibiu (2010).
În cadrul workshopului, în perioada 31 iulie – 5 august 2016, Raluca Popa va realiza lucrarea cu titlul Sinopia rhymes with Diplopia rhymes with Myopia (Performance, Drawing, Artist Book).
Ideea lucrării a apărut din dorința artistei de a elabora posibilitățile de construire a unei relații între conceptele de sinopie, diplopie și miopie. Albumul de desen pe tema sinopiei va fi donată Librăriei Publice Dr. Riza Nur din Sinop. Donația va fi a doua de acest gen, artista dăruind recent un alt album ”R, W to the Staatsbibliothek în Winterthur” în Elveția. – transmite ICR Istanbul
Raluca Popa la Bienala Internațională de Artă din Sinop
- 17/07/2016
- UN Cristian
- 0 Comentarii