Institutul Cultural Român de la Stockholm, împreună cu Ambasada României în Regatul Danemarcei, sprijină, pentru al treilea an consecutiv, prezenţa românească la Festivalul de Film de la Odense, festival ce se va desfăşura între 28 august şi 3 septembrie 2017.
Filmul regizorului român Adrian Silişteanu Scris/Nescris (Written/Unwritten ) a fost ales dintr-o listă de 2500 de scurtmetraje şi împreună cu alte 100 de scurtmetraje selectate pentru ediţia din acest an a festivalului va concura în competiţia oficială pentru Cel mai bun scurtmetraj internaţional, premiu care va aduce câştigătorului şansa ca filmul său să fie proiectat la Academia Americană de Film (Oscar Academy).
Scurtmetrajul Scris/Nescris prezintă povestea unei familii de romi a cărei fiica minoră abia a născut o fată. Tatăl Pardică nu pare să fie încântat de eveniment, iar când un angajat al spitalului le cere să semneze mai multe hârtii descoperă faptul că familia are probleme cu actele şi cu statutul de părinţi. Pericolul iminent de a fi despărţiţi de fiica minoră îl face pe Pardică să acţioneze.
Regizorul Adrian Silişteanu va fi prezent la festival în perioada 31 august – 3 septembrie pentru a participa la o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu publicul, dar şi la festivitatea de încheiere a evenimentului.
OFF este cel mai cunoscut festival de film dedicat producţiilor scurte din Danemarca şi singurul festival al cărui câştigător este înscris automat în selecţia pentru Premiile Academiei Americane de Film. Festivalul are un public anual de 20.000 de spectatori şi include, pe lângă proiecţiile de film, concerte, dezbateri, ateliere de creaţie şi programe pentru copii.
Comunicat de presă ICR Stockholm